DÓISPREZECE, DÓUĂSPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între unsprezece și treisprezece. ◊ (Adjectival) Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul doisprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De douăsprezece ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte doisprezece oameni. ◊ (Substantivat) Trei de doisprezece. [Var.: (reg.) dóisprece, dóuăsprece; dóișpe, dóuășpe num. card.] – Doi + spre + zece.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dói-spre-zece (m) dóŭă-spre-zece (f) num. Zece plus doĭ orĭ doŭă. La doŭă-spre-zece (subînț. ore), la amează saŭ la mezu nopțiĭ. – În nord și doĭ (doŭă)-spre-ce.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!dóisprezece (dois-pre-/doi-spre-) num. m., f. dóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-); 12/XIISursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită doisprezece num. zece și două. [Lit. doi pe zece].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÓISPREZECE, DÓUĂSPREZECE num. card. Număr având în numărătoare locul între unsprezece și treisprezece. ◊ (Adjectival) Are doisprezece copii. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Secolul doisprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De douăsprezece ori. ◊ (Intră în componența num. distributiv) Câte doisprezece oameni. ◊ (Substantivat) Trei de doisprezece. [Var.: (reg.) dóisprece, dóuăsprece; dóișpe, dóuășpe num. card.] – Doi + spre + zece.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)