Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele dogar:

DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dogár1 (persoană) s. m., pl. dogári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dogar, dogari s. m. (glum.) medic ortoped.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

dogár m. (d. doagă). Sud. Butnar, fabricant de butoaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dogár1 (persoană) s. m., pl. dogári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dogár2 (instrument) s. n., pl. dogáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dogar m. cel ce face butoaie. [Lat. DOGARIUS]. ║ n. unealta dogarului de crăpat lemnele pentru doage: fiecare meșter are trei dogare de diferite mărimi.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care confecționează doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)