Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele doctrinar:

DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



DOCTRINÁR, -Ă I. adj. referitor la o doctrină, care generează o doctrină. II. s. m. f. 1. cel care întemeiază sau susține o doctrină. 2. adept al unor păreri preconcepute, al unor sisteme dogmatice. 3. adept al doctrinarismului. (< fr. doctrinaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DOCTRINÁR, -Ă adj. Care se referă la o doctrină sau generează o doctrină; de doctrină. // s.m. și f. Întemeietor, creator sau susținător al unei doctrine. [Cf. fr. doctrinaire].
Sursa: Dicționar de neologisme

* doctrinár, -ă adj. și s. (fr. doctrinaire), Partizan al doctrineĭ: școală doctrinară. În politică, acela care nu admite nicĭ dreptu divin, nicĭ suveranitatea poporuluĭ, ci calea medie. În Francia, supt Restaurațiune, partizan al teoriilor politice de un liberalizm sistematic: Guizot a fost șefu doctrinarilor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

doctrinár adj. m., s. m., pl. doctrinári; adj. f., s. f. doctrináră, pl. doctrináre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

doctrinar m. partizan care nu admite în politică nici dreptul divin, nici suveranitatea poporului, ci numai principiile rațiunii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DOCTRINÁR, -Ă, doctrinari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține unei doctrine, privitor la o doctrină. 2. S. m. și f. Persoană care formulează și susține o doctrină. 3. S. m. și f. Persoană care aderă la unele păreri preconcepute, dogmatice. – Din fr. doctrinaire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)