DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a diván (-nuri), s. n. – 1. Canapea, pat turcesc. – 2. Consiliu, sfat. Mr. divane. Tc. divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab. diwān › sp. aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb. divan, fr. divan, sp. diván. În Principate, la începutul sec. XIX, divanul cuprindea: a) Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b) Al doilea Departament, pentru cauze mai puțin însemnate; c) Departamentul Trebilor străine, Afacerile Externe; d) Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der. divăni, vb. (Trans., Banat, a vorbi, a sta la taifas; a se sfătui), din sb. divaniti; divanist, adj. (care aparține divanului); divanit, adj. (propriu tribunalului). Comp. divan-ceauș, s. m. (ștafeta divanului); divan-chiatip, s. m. (copistul divanului); divan-efendi, s. m. (secretarul divanului); divan-sarai, s. n. (palatul divanului), din tc.Sursa: Dicționarul etimologic român
* diván n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] divan, de unde și ngr. diváni, scris ntiváni). Pat de lemn lung înșirat pe lîngă părețĭ. Sala de consiliŭ și consiliu sultanuluĭ. Sala de consiliŭ și consiliu domnuluĭ la Românĭ în timpu Fanarioților (Acesr consiliŭ era șĭ tribunal suprem). Culegere de poeziĭ orientale: divanu luĭ Hafiz. Divanu judecătoresc, curtea de apel după anu 1831. Divanu domnesc, curtea de casațiune după 1831, Divanu ad hoc (orĭ special), adunările naționale constituite în București și Iași la 1857 ca să arate Eŭropeĭ dorințele poporuluĭ. Fam. Rar. A sta la (saŭ de) divan, a sta la taĭfas, a sta de vorbă. A sta divan, a asculta atent.
Sursa: Dicționaru limbii românești
diván (canapea fără spătar) s. n., pl. diváne/divánuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *Diván (sfat domnesc) s. propriu n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Divan n. od. 1. consiliu domnesc și sala unde se ținea (la Turci și la Români): înaltul Divan; 2. curte de justiție, tribunal suprem prezidat de însuș Domnitorul: alergați îndată la Divan..., judecătorii s’au adunat AL; fig. Divanul lumii (titlul unei opere etice a lui Cantemir); 3. adunare deliberantă: Divanul ad-hoc (V. ad-hoc); 4. (ironic) judecată, proces: să-ți fac divan pe spinare și să te calc în picioare AL. [Turc. DIVAN]. ║ adv. a sta divan, a se ținea într’o atitudine respectuoasă și solemnă (ca la Divan): când începe să cânte, tot satul îi stă divan PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
divan n. 1. od., pat de scânduri înfundat, larg și puțin ridicat (ținând loc în vechile case boierești de pat, canapea, fotoliu, scaune); 2. azi, pat așternut cu covoare: un divan moale ca bumbacul CR. [Turc. DIVAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
divan n. culegere de poezii orientale: Divanul lui Hafiz.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în Țările Române) Sfat Domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divanuri] – Din tc. divan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a diván (-nuri), s. n. – 1. Canapea, pat turcesc. – 2. Consiliu, sfat. Mr. divane. Tc. divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab. diwān › sp. aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb. divan, fr. divan, sp. diván. În Principate, la începutul sec. XIX, divanul cuprindea: a) Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b) Al doilea Departament, pentru cauze mai puțin însemnate; c) Departamentul Trebilor străine, Afacerile Externe; d) Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der. divăni, vb. (Trans., Banat, a vorbi, a sta la taifas; a se sfătui), din sb. divaniti; divanist, adj. (care aparține divanului); divanit, adj. (propriu tribunalului). Comp. divan-ceauș, s. m. (ștafeta divanului); divan-chiatip, s. m. (copistul divanului); divan-efendi, s. m. (secretarul divanului); divan-sarai, s. n. (palatul divanului), din tc.Sursa: Dicționarul etimologic român * diván n., pl. urĭ și e (turc. [d. pers.] divan, de unde și ngr. diváni, scris ntiváni). Pat de lemn lung înșirat pe lîngă părețĭ. Sala de consiliŭ și consiliu sultanuluĭ. Sala de consiliŭ și consiliu domnuluĭ la Românĭ în timpu Fanarioților (Acesr consiliŭ era șĭ tribunal suprem). Culegere de poeziĭ orientale: divanu luĭ Hafiz. Divanu judecătoresc, curtea de apel după anu 1831. Divanu domnesc, curtea de casațiune după 1831, Divanu ad hoc (orĭ special), adunările naționale constituite în București și Iași la 1857 ca să arate Eŭropeĭ dorințele poporuluĭ. Fam. Rar. A sta la (saŭ de) divan, a sta la taĭfas, a sta de vorbă. A sta divan, a asculta atent.
Sursa: Dicționaru limbii românești
diván (canapea fără spătar) s. n., pl. diváne/divánuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *Diván (sfat domnesc) s. propriu n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
Divan n. od. 1. consiliu domnesc și sala unde se ținea (la Turci și la Români): înaltul Divan; 2. curte de justiție, tribunal suprem prezidat de însuș Domnitorul: alergați îndată la Divan..., judecătorii s’au adunat AL; fig. Divanul lumii (titlul unei opere etice a lui Cantemir); 3. adunare deliberantă: Divanul ad-hoc (V. ad-hoc); 4. (ironic) judecată, proces: să-ți fac divan pe spinare și să te calc în picioare AL. [Turc. DIVAN]. ║ adv. a sta divan, a se ținea într’o atitudine respectuoasă și solemnă (ca la Divan): când începe să cânte, tot satul îi stă divan PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
divan n. 1. od., pat de scânduri înfundat, larg și puțin ridicat (ținând loc în vechile case boierești de pat, canapea, fotoliu, scaune); 2. azi, pat așternut cu covoare: un divan moale ca bumbacul CR. [Turc. DIVAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
divan n. culegere de poezii orientale: Divanul lui Hafiz.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în Țările Române) Sfat Domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divanuri] – Din tc. divan.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)