DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) și care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DISPOZITÍV s. n. 1. ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. mod de dispunere pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. (< fr. dispositif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISPOZITÍV s.n. 1. Ansamblu de piese care îndeplinește o anumită funcție într-un sistem tehnic. 2. Dispoziție pe teren a unor trupe pentru luptă, pentru o operație militară. 3. Parte finală a hotărârii unui organ de jurisdicție. [< fr. dispositif, it. dispositivo].
Sursa: Dicționar de neologisme
* dispozitív n., pl. e (fr. dispositif, d. lat. dispósitus, așezat). Așezare, dispozițiune (într’o mașinărie). Hotărîre, deciziune, orînduire.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dispozitív s. n., pl. dispozitíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dispozitiv n. 1. partea unei legi, sentințe sau decret, ce conține dispozițiunile; 2. aranjarea părților unui aparat tehnic: dispozitivul unui aparat fotografic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DISPOZITÍV, dispozitive, s. n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil), care îndeplinește o funcție bine determinată într-un sistem tehnic. ◊ (Electron.) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acțiuni de luptă sau a unei deplasări; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (și zona în care se află). 3. Parte finală a unei hotărâri judecătorești, în care se arată soluția dată litigiului (și unele dispoziții accesorii). – Din fr. dispositif.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)