DISPENSÁ, dispenséz, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare].
Sursa: Dicționar de neologisme
dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dispensà v. 1. a distribui, a împărți: providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva: te dispensez de a mai veni; 3. a se abține.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DISPENSÁ, dispenséz, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligație (legală); (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DISPÉNSĂ s. f. scutire (de o obligație); exceptare de la o regulă. ◊ permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. (< fr. dispense)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISPÉNSĂ s.f. Scutire (de o obligație); exceptare, excepție de la o regulă. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. [< fr. dispense, it. dispensa].
Sursa: Dicționar de neologisme
* dispénsă f., pl. e (fr. dispense, scutire; it. dispensa, distribuire, cămară). Scutire, acordare a uneĭ favorĭ, pe care n’o acorzĭ altora: a primi la examin un elev ca dispensă de etate.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénseSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dispensă f. scutire dela regula ordinară: dispensă dela serviciul militar.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)