Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele disjunctiv:

DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



DISJUNCTÍV, -Ă adj. Care desparte, separă; care deosebește; (gram.) care marchează o opoziție între idei, unind totuși cuvintele între ele. ◊ Propoziție disjunctivă (și s.f.) = propoziție coordonată care se găsește într-un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care introduce o propoziție desjunctivă. ♦ (Log.; despre judecăți) In care se admit cu privire la același subiect note care se exclud între ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif].
Sursa: Dicționar de neologisme

DISJUNCTÍV, -Ă adj. (log.) care se află într–un raport de disjuncție. ◊ propoziție disjunctivă (și s. f.) = propoziție coordonată care se găsește într–un raport de excludere față de coordonata ei; conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții disjunctive. (< fr. disjonctif, lat. disiunctivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

disjunctív (-junc-tiv) adj. m., pl. disjunctívi; f. disjunctívă, pl. disjunctíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

disjunctiv a. care unește vorbele și separă ideile: sau, nici sunt particule disjunctive.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ♦ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)