DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. (Despre puteri, prerogative, acte etc.) Care acționează, se exercită așa cum consideră cineva, fără a fi prevăzut și îngăduit de lege; care are prin lege întreaga libertate de acțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DISCREȚIONÁR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de acțiune. ♦ puteri ĕ = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. (< fr. discrétionnaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DISCREȚIONÁR, -Ă adj. Arbitrar. ◊ Puteri discreționare = puteri date unei autorități de a lua măsurile pe care le socotește necesare în anumite împrejurări și în afara legii. [Pron. -ți-o-. / < fr. discrétionnaire].
Sursa: Dicționar de neologisme
* discreționár, -ă adj. (fr. discrétionnaire). Lăsat la discrețiunea cuĭva: putere discreționară. V. dictatorial.
Sursa: Dicționaru limbii românești
discreționár (-ți-o-) adj. m., pl. discreționári; f. discreționáră, pl. discreționáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită discreționar a. lăsat la discrețiunea cuiva: putere discreționară.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DISCREȚIONÁR, -Ă, discreționari, -e, adj. 1. Care e lăsat la bunul-plac al cuiva; arbitrar. 2. (Jur.) Putere discreționară = prerogativă recunoscută de lege în unele state unor organe de stat de a lua măsuri, fără a fi îngrădite în inițiativa lor. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. discrétionnaire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)