Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele dimineața:

DIMINEAȚA, cotidian românesc de informații, fundat și condus de C. Mille. A apărut la București (1904-1938, cu întreruperi). Inițial, în 1904, apare sub titlul de „Adevărul de dimineață” (febr.-nov.) și „Dimineața. Adevărul de dimineață” (nov.-dec.). Printre colaboratori: C. Bacalbașa, N. Batzaria, C.C. Costa-Foru, M. Sadoveanu, Z. Bârsan, Radu C. Rosetti, T. Arghezi, G. Galaction, E. Lovinescu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*dimineáța adv. (nu mănâncă ~)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită


DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață.Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Din loc. adv. de4 *mâneață (< lat. *manitia). Cf. (pentru formă) deseară.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dimineáță (-éțe), s. f. – Partea de început a zilei, cuprinsă între răsăritul soarelui și prînz. – Mr. dimineață, dumneață, megl. dimineațata, istr. demaręțę. Lat. mane (Pușcariu 1083), fie prin intermediul unei compuneri *de mane cu suf. -eață (Pascu, Suf., 29; Iordan, Dift., 56), fie de la un lat. *demanities sau *demanitia (Lambrior 100; Candrea-Dens., 1117; REW 2458; Tiktin; Candrea). Compunerea *de mane este atestată de it. domani, fr. demain, cat. dema. Rezultatul normal a fost demîneață (sec. XVI-XVII), care a suferit apoi o asimilație. Comp. disdedimineață (înv., dinz(i)dedimineață), adv. (din zori), se consideră ca fiind compus cu *de ipso, cf. ins, adins (Pușcariu 504; Tiktin; Candrea; Scriban). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112 și REW 2458 au preferat mai apoi cu de zi de dimineață. Mai curînd este ultima urmă a unui cuvînt dispărut, dis, conservat în mr. dis „jumătate” (‹ lat. divisus, după Pascu, I, 76), cf. mr. tu disa di cale „la jumătatea drumului”. În acest caz, dis de dimineață ar însemna „la mijlocul dimineții”, cu semantismul alterat modern. Cf. disdenoapte (var. dins(ă)denoapte), care apare, ca dis(de)dimineață, în sec. XVII.
Sursa: Dicționarul etimologic român

dimineáță f., pl. ețĭ (vechi demă-, demî-, demineață, și mîneață, d. mine). Timpu cînd răsare soarele. Pin ext. Timpu de la răsăritu soareluĭ pînă la amează Azĭ dimineață, dimineața zileĭ în care sîntem. Buna dimineața (îld. bună dimineață, subînț. îțĭ doresc), formulă de salutare dimineață. Des de dimineață. V. dins. Adv. Dimineața, în timpu diminețeĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dimineață f. timpul de când răsare soarele până la amiazi. [Lat. *DEMANITIA (din MANE, dimineață)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață.Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fară treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)