Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele diagonal:

DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele. II. Adj. Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite; care este în formă de diagonală; curmeziș; cruciș. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DIAGONÁL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


DIAGONÁL, -Ă adj. Care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmeziș. // s.n. (Text.) Împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. [< fr. diagonal, cf. lat. diagonalis < gr. dia – prin, gonia – unghi].
Sursa: Dicționar de neologisme

* diagonál, -ă adj. (fr. diagonal, lat. diagonalis, d. vgr. diagónios, diagonal, d. gonia, unghĭ. V. trigon). Geom. Se zice despre liniile ca, într’un pătrat orĭ dreptunghĭ, pleacă de la un unghĭ la unghiu opus. Adv. În mod diagonal. În diagonal, în mod diagonal. V. curmeziș, veref.
Sursa: Dicționaru limbii românești

diagonál (di-a-) adj. m., pl. diagonáli; f. diagonálă, pl. diagonále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

diagonal a. care merge dela un unghiu la altul opus, într’o figură rectilinie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] – Din fr. diagonal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)