DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. – V. deșela1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DEȘELÁT2, -Ă deselați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext. foarte obosit. – V. deșela1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DEȘELAT3, -Ă adj. v. deșeuat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.
Sursa: Dicționaru limbii românești
deșelát s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
DEȘELÁT2, -Ă deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
deșelat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul deșela