DEZAVUÁ, dezavuéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DEZAVUÁ vb. tr. 1. a dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. 2. a refuza să recunoască ceva; a renega. (< fr. désavouer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DEZAVUÁ vb. I. tr. 1. (Rar) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva, a se desolidariza de cineva. 2. A pretinde că nu s-a spus sau nu s-a făcut ceva. ♦ A nu recunoaște ceva. [Pron. -vu-a. / < fr. désavouer].
Sursa: Dicționar de neologisme
!dezavuá (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavueáză, 1 pl. dezavuắm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavuéze (-vu-e-); ger. dezavuấnd (-vu-ând)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DEZAVUÁ, dezavuéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)