Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele destin:

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



DESTÍN s. n. 1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului; 2. soartă, viitor; fatalitate. (< fr. destin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DESTÍN s.n. Soartă, viitor. ♦ Forță sau voință supranaturală despre care misticii cred că hotărăște tot ceea ce se petrece în viață; fatalitate. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. destin, it. destino].
Sursa: Dicționar de neologisme

*1) destín n., pl. e și urĭ (fr. destin, d. destiner, a destina; it. destino). Soartă, ursită, noroc saŭ nefericire ca însoțește vĭața omuluĭ: așa ĭ-a fost destinu, destin fericit. V. fatalitate, menire.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) destín și -éz, a -á v. tr. (fr. destiner, it. destinare, d. lat. déstino, -áre. V. obstinez). Fixez (hotărăsc) destinu, ursesc: a te destina uneĭ cariere, a fi destinat să morĭ pentru țară. Rezervez: cuĭ destinezĭ aceste recompense? Adresez, trimet: a destina o marfă pentru Italia.
Sursa: Dicționaru limbii românești

destín s. n., pl. destíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

destin n. 1. înlănțuire necesară a lucrurilor omenești; 2. Mit. divinitate oarbă care regula soarta oamenilor; 3. soarta fiecăruia.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

DESTÍN s. n. 1. forță supranaturală care ar hotărî dinainte tot ceea ce se petrece în viața omului; 2. soartă, viitor; fatalitate. (< fr. destin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

DESTÍN s.n. Soartă, viitor. ♦ Forță sau voință supranaturală despre care misticii cred că hotărăște tot ceea ce se petrece în viață; fatalitate. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. destin, it. destino].
Sursa: Dicționar de neologisme

*1) destín n., pl. e și urĭ (fr. destin, d. destiner, a destina; it. destino). Soartă, ursită, noroc saŭ nefericire ca însoțește vĭața omuluĭ: așa ĭ-a fost destinu, destin fericit. V. fatalitate, menire.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) destín și -éz, a -á v. tr. (fr. destiner, it. destinare, d. lat. déstino, -áre. V. obstinez). Fixez (hotărăsc) destinu, ursesc: a te destina uneĭ cariere, a fi destinat să morĭ pentru țară. Rezervez: cuĭ destinezĭ aceste recompense? Adresez, trimet: a destina o marfă pentru Italia.
Sursa: Dicționaru limbii românești

destín s. n., pl. destíne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

destin n. 1. înlănțuire necesară a lucrurilor omenești; 2. Mit. divinitate oarbă care regula soarta oamenilor; 3. soarta fiecăruia.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)