DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. discantare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a descânta, descânt v. t. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
descântá (a ~) vb., ind. prez. 3 descấntăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită descântà v. 1. a rosti descântece sau vrăji (pentru vindecarea unor boale !); 2. fig. a căuta să convingă prin vorbe (mai mult ironic): cât l’am descântat eu! [V. încântà].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DESCÂNTÁ, descấnt, vb. I. 1. Intranz. A rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a îndepărta un farmec, a vindeca de o boală etc. ♦ Tranz. A fermeca, a vrăji (rostind descântece). 2. Tranz. A certa, a mustra, a bate la cap. – Lat. *discantare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)