DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în bunul mers al unei mașini, al unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DERANJAMÉNT s. n. 1. perturbare, defect la o mașină, într-un sistem tehnic etc.; defectare. 2. (fam.) indigestie, diaree. (< fr. dérangement)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DERANJAMÉNT s.n. 1. Perturbare, defect la o mașină, la o instalație etc.; defectare. 2. (Fam.) Indigestie; (spec.) diaree. [Pl. -te. / cf. fr. dérangement].
Sursa: Dicționar de neologisme
*deranjamént n., pl. e (fr. dérangement. V. aranjament). Acțiunea de a deranja, deranjare, răscolire. Starea lucruluĭ deranjat. Fig. Dezordine, turburare: deranjament de sănătate, de afacerĭ. – Pop. deránj, n., pl. urĭ. Fr. nu există această formă scurtă (Cp. cu ramburs).
Sursa: Dicționaru limbii românești
deranjamént s. n., pl. deranjaménteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită deranj(ament) n. 1. mutare din loc; 2. fig. turburare, dezordine.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în funcționarea normală a unei mașini, a unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)