Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele deprindere:

DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire oarecare; exercițiu. – V. deprinde.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



depríndere f. Acțiunea de a deprinde, exercițiŭ: deprindere la luptă, la scris. Temă, exercițiŭ de gramatică: deprindere de tradus (ca să fie tradusă). Obișnuință, abitudine: deprinderea e altă natură. Obiceĭ: deprindere bună, deprinderea rea (nărav).
Sursa: Dicționaru limbii românești

depríndere (de-prin-) s. f., g.-d. art. deprínderii; pl. deprínderi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

deprindere f. 1. dispozițiune, ușurință dobândită prin repețirea aceloraș acte: deprinderea este o a doua natură; 2. țendența de a face adesea aceleași lucruri: deprinderi bune, rele; 3. exercițiu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DEPRÍNDERE, deprinderi, s. f. 1. Faptul de a (se) deprinde. 2. Obișnuință, obicei. 3. Ușurință căpătată de-a lungul timpului într-o îndeletnicire, profesie oarecare; pricepere, destoinicie, dexteritate. 4. (Rar) Practică obișnuită într-o îndeletnicire, ocupație oarecare; exercițiu. – V. deprinde.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

deprindere - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul deprinde