DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ♦ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. ~ [Var.: (reg.) deosibíre s. f.]Sursa: Dicționarul limbii române moderne deosebíre f. (eo 2 silabe). Separațiune. Distincțiune; diferență. Deosebire de părerĭ, divergență de opiniune. Cu deosebire, maĭ ales. – Vechĭ osebire.
Sursa: Dicționaru limbii românești
deosebíre (de-o-) s. f., g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită deosebire f. lucrarea de a deosebi: diferență, distincțiune; cu deosebire, în special, mai ales.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ◊ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: de-o-] – V. deosebi.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
deosebire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul deosebi
