DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DEDÚCȚIE s. f. formă fundamentală de raționament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise. (< fr. déduction, lat. deductio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DEDÚCȚIE s.f. Raționament logic prin care se obține o judecată nouă (numită concluzie) din două sau mai multe judecăți (numite premise), dintre care una trebuie să fie neapărat universală. [Gen. -iei, var. deducțiune s.f. / cf. lat. deductio, fr. déduction].
Sursa: Dicționar de neologisme
DEDÚCȚIE (‹ fr., lat.) 1. Formă de raționament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz și de logica simbolistă. ♦ (În logica tradițională) Proces de obținere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adevărate (silogismul aristotelic). ♦ (În logica simbolică) Derivarea din anumite enunțuri date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enunțuri (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja plătite. ◊ D. fiscală = ansamblul elementelor componente care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ♦ Sustragerea unor sume.Sursa: Dicționar enciclopedic dedúcție (-ți-e) s. f., art. dedúcția (-ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Formă de raționament în care concluzia rezultă din premise; consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)