DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De4 + curge (după fr. découler).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DECÚRGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfășura. (după fr. découler)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].
Sursa: Dicționar de neologisme
decúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decúrge; conj. prez. 3 să decúrgă; part. decúrsSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită decurge v. fig. a rezulta: ce decurge de acolo ? [Modelat după fr. découler].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – Pref. de- + curge (după fr. découler).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)