Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele dascăl:

dáscal și dáscăl m., pl. (ngr. dáskalos, vgr. didáskalos, d. didásko, din didák-sko, învăț pe altu. V. didactic). Învățător, institutor, profesor. Cîntăreț de biserică (fiind-că odinioară școala era o anexă a bisericiĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești



DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal. Cf. ngr. didáskalos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dáscăl (dáscăli), s. m.1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – Var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, Gr., 51). – Der. dăscălaș, s. m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s. m. (dăscălaș); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscălește, adv. (în mod didactic); dăscăliță, s. f. (învățătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s. f. (mulțime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s. f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).
Sursa: Dicționarul etimologic român

dáscăl s. m., pl. dáscăli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dascăl m. 1. pop. maestru, profesor: se mirau dascălii cum de învață așa repede ISP.; 2. învățător dela sat, institutor; 3. cântăreț de biserică sau psalt. [Gr. mod. DIDÀSKALOS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DÁSCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)