Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele dărâmătură:

dărămătúră f., pl. ĭ. Lucru dărămat, ruină. Hălăcĭugă.
Sursa: Dicționaru limbii românești



DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

dărâmătúră s. f., g.-d. art. dărâmătúrii; pl. dărâmătúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

dărâmătură f. 1. rezultatul dărâmării, ruină; 2. Mold. crăcile arborelui tăiat, vreascuri.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

DĂRÂMĂTÚRĂ, dărâmături, s. f. 1. Zid, clădire dărâmată; ruină. ♦ Material căzut, surpat dintr-o clădire în ruină. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte și doborâte la pământ; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui animal sau unui om slăbănog. [Var.: dărmătúră s. f.] – Dărâma + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)