CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a manifesta (dintr-o dată) dragoste (exagerată) față de cineva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cășuná (-néz, -át), vb. – 1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se năzări, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmări, a sîcîi, a jigni. Lat. *occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Pușcariu 311), transformînd fără îndoială în *accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner „a vexa”. După Candrea-Dens., 285, de la *casionare, der. de la casus. – Der. cășunătură, s. f. (chef, poftă; durere bruscă).Sursa: Dicționarul etimologic român
CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. impers. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a prinde (dintr-o dată) dragoste de cineva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. Au cășunat pe el cu ciomegile (DUMITRIU). 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.Sursa: Dicționarul limbii române moderne cășuná (a ~) vb., ind. prez. 3 cășuneázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cășunà v. 1. a cauza, a pricinui: i-a cășunat multe neajunsuri; 2. a veni pe neașteptate (o poftă, o durere, o mânie), a-i abate cuiva: a cășunat ca baba la mormânt (adică pentru pomană) PANN; 3. a prinde necaz pe cineva, a căuta să-i facă rău: ceilalți argați cășunaseră pe dânsul și-l tot lua peste picior ISP. [Lat.
OCCASIONARl].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂȘUNÁ, cășunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o poftă ciudată. 2. Intranz. A manifesta în mod persistent un sentiment de antipatie sau de dragoste față de cineva sau de ceva. 3. Intranz. A se năpusti asupra cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A cauza, a pricinui. A cășuna o supărare. – Lat. *occasionare.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)