caúlă, V. căulă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
CĂÚLĂ, căule, s. f. (Reg.) Plută mică, întrebuințată ca pod umblător. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CĂÚLĂ, căule, s. f. (Reg.) Plută mică, întrebuințată ca pod umblător.Sursa: Dicționarul limbii române moderne căúlă și caúlă f., pl. e (cp. cu numele orașuluĭ Cahul, lîngă Prut). Est. Plută de trecut o apă mică împingînd-o cu ghĭonderu. – Și cahulă. V. bac 1 și cĭobacă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
căúlă (reg.) s. f., g.-d. art. căúlei; pl. căúleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CĂÚLĂ, căule, s. f. (Reg.) Plută mică, întrebuințată ca pod umblător. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)