CĂSCĂTÚRĂ, căscături, s. f. 1. Căscat1. 2. Deschizătură, crăpătură. – Căsca + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CĂSCĂTÚRĂ, căscături, s. f. 1. Căscat1. 2. Deschizătură, crăpătură. – Din căsca + suf. -(ă)tură.Sursa: Dicționarul limbii române moderne
căscătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căscăriĭ: de la prima căscătură am văzut că ți-e somn. Crăpătură, prăpastie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
căscătúră s. f., g.-d. art. căscătúrii; pl. căscătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CĂSCĂTÚRĂ, căscaturi, s. f. (Pop.) 1. Căscat1 (2). 2. Deschizătură, crăpătură. – Căsca + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)