CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, cât se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.). – Căra + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, câtă se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.).Sursa: Dicționarul limbii române moderne
cărătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căratuluĭ, transport: treĭ cărăturĭ de lemne. V. dusoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cărătúră s. f., g.-d. art. cărătúrii; pl. cărătúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cărătură f. lucru cărat, transport.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, cât se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.). – Căra + suf. -ătură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)