Am găsit 257 de definiții pentru cuvantul/cuvintele cuvinte, cu, literele, a, e, i, o, u, r, m, n, :

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



A2 interj. Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

A-/AN- pref. „privativ, negativ”. (< fr. a-, an-, cf. gr. a-, an-, fără, lipsit de)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

a7 / aa interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a prep.1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau fără ideea de mișcare): șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). – 2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală: sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). – 3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal: mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). – 4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă: cîinii latră a om străin (N. Gane). – 5. Însoțește inf. scurt și (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprimă la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), după a ști și a putea (nu pot face nimic) și după un pron.rel.-inter. (n-are ce face). – 6. (Înv.) Însoțește gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat. ad, al cărui rezultat romanic este în general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136; DAR). Toate întrebuințările din rom. sînt romanice, chiar și gen.-dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483: membra ad duos fratres, rom. membrele a doi frați). A fost înlocuit treptat și astăzi aproape complet, de la. Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.
Sursa: Dicționarul etimologic român

a interj. – Exprimă surpriză, cu un sens secundar de mirare sau de indignare. Creație expresivă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

A4 prep. (Introduce un numeral distributiv) De câte... 3 saci a 80 kg.Fr. à.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A2 interj. 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: surprindere; admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare etc. 2. Exlamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ ♦ În semn de... Fluiera a pagubă (ISPIRESCU). 3. (Servește la alcătuirea unor construcții corespunzătoare genitivului). Atoateștiutor. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. ♦ (Cu valoare de articol posesiv) Să le lege de codițele a trei cai neînhămați (RETEGANUL). 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale) De-a dreapta.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

a (nu) le avea cu (ceva) expr. a (nu) se pricepe la (ceva)
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) avea față (de ceva) expr. a (nu) fi competent într-un domeniu de activitate; a (nu) se ridica la nivelul unei slujbe, funcții etc.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) avea față (de cineva) expr. a (nu) fi partenerul potrivit al cuiva (în dragoste, în afaceri etc.)
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a

a (nu)-l duce capu / mintea expr. a (nu) fi inteligent.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a (nu) fi văzut cu ochi buni de către cineva expr. a (nu) avea parte de încrederea sau bunăvoința cuiva.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

A’LUD (cuv. arab), subst. Instrument muzical cu coarde ciupite, răspîndit în Orient, mai ales la popoarele arabe; este strămoșul lăutei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

a (se) jura strâmb expr. a comite sperjur, a depune mărturie mincinoasă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a1 (literă) s. m. / s. n., pl. a / a-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a2 (sunet), s. m. pl. a
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a4 adj. pr. v. ăl1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a5 art. v. al, ăl1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

a6 vb. aux. v. avea2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

A1, a, s. m. 1. Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2. Sunet notat cu această, literă (vocală deschisă, nerotunjită medială).[Pl. și: (1, n.) a-uri]
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A2 interj. (De obicei repetat) Exclamație care exprimă: surprindere, admirație, entuziasm; plăcere, satisfacție; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

a (nu) slăbi (pe cineva) expr. a (nu) lăsa în pace (pe cineva).
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

a3 prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

A1 s. m. invar. 1. Prima literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-afirmativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul la. 4. (METR.) Simbol pentru amper. 5. (MAT.) Simbol pentru arie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

A2 (lat. ad „către”) prep. 1. Precede infinitivul: a merge. 2. Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale: de-a lungul, de-a dreapta. 3. Exprimă un raport de asemănare, de identificare: miroase a fîn. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

A3 (‹ fr.) prep. (Urmat de numerale) De cîte... 3 caiete a 2 lei.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Ä s. m. (METR.) Simbol pentru angström.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A. 2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost). 3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V. va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o [!] vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V. de și de-a). 5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V. aseară. 6) *a- și în ainte [!] de vocale an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic. 7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea. 8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac' ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ: A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!
Sursa: Dicționaru limbii românești

a, prep. – La: „Puii stau a soare și eu a umbră” (D. Pop 1970: 158); „O luat dasagii de-a umăr” (idem); „O sărit omu' cu un brăcinar din gatii a mână” (Papahagi 1925: 125); „Mă duc sara la fântână / Cu gălețile a mână” (Bârlea 1924, II: 357). – Lat. ad „la„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

a1 s.m. invar. I 1 Prima literă a alfabetului limbii române. ◊ Expr. De la a la z = de la început până la sfârșit; totul, în întregime. 2 Sunetul corespunzător acestei litere (vocală medială, deschisă, nerotunjită). 3 Semn grafic pentru această literă (a, A). II 1 (muz.) Notație literală pentru sunetul la în țările germanice. 2 (metr.) Simbol pentru amper. 3 (mat.) Simbol pentru arie. 4 (chim.) Numele unei vitamine (A). 5. (med.) Numele unei grupe sangvine (A II). 6. (log.) Simbol pentru judecățile universal-afirmative. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a2- Element de compunere „fără“, „lipsit de“. • și an-. /<fr. a-, an-; cf. gr. ά- άν- „fără, lipsit de“. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a3 interj. 1 Exclamație prin care se exteriorizează diferite stări emotive: a) Surprindere. A, te-am prins! b) Admirație. A, ce rochie frumoasă! c) Satisfacție. Ai mâncat ciocolata? – A, a fost foarte bună! d) Regret. Ai pierdut banii? – A, asta-i situația! e) Indignare. A, din ăștia-mi ești?; ah. 2 Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru omis. Ți-ai amintit? – A, asta era! • /onomat. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a4 prep. 1 Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului. A citi. 2 Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale, a unor substantive și adjective în structura cărora este inclus tot și în numirea unor jocuri de copii. Ex. Acasă, de-a dreapta, de-a baba oarba. 3 Exprimă un raport de comparație sau de asemănare. Miroase a tămâie. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 4 Se utilizează pentru a exprima genitivul unor numerale sau al unor pronume și adjective pronominale nehotărâte. Cărțile a doi copii. Simbolul a ceva. • /lat. ad. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

a prep. 1. arată o pozițiune exterioară: a casă; fig. a minte; 2. o presimțire: miroase a..., fig. nu-i a bună; 3. modul: merge a lene; 4. precede orice infinitiv, distingându-1 de forma-i nominală corespunzătoare: a face în raport cu facere [Lat. AD].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

A m. întâia literă a alfabetului. In vechiul alfabet românesc, derivat din cel cirilic și în uz până la 1860, ea poartă numele de az. V. az.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

a! int. exprimă o surprindere sau uimire (mai adesea neplăcută): a! ce om!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

a art. V. al.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuțiuni adverbiale și prepoziționale și a unor substantive și adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic.Lat. ad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A5- Element de compunere care indică absența, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

A1 s. m. invar. Prima literă a alfabetului și sunetul corespunzător; este o vocală nerotunjită, cea mai deschisă din seria medială. ◊ Expr. De la a (pînă) la z = de la început pînă la sfîrșit; de la alfa la omega.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A2 interj. (Adesea lungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă diferite stări emotive: a) surprindere, mirare. A, dar lîngă sobă s-a mișcat culcușul cățelului. BASSARABESCU, V. 32; b) admirație, entuziasm. Am așteptat cît am așteptat înghesuit în fund, și-n sfîrșit am auzit: A ! a! și bătăi în palme din toate părțile. Se arătase sus pe movilă vestitul cîntăreț. CARAGIALE, O. I 375; c) plăcere, satisfacție. Șeful (cordial): Aaa! Am onoarea, dom’profesor. SEBASTIAN, T. 191. Să ciocnim, giupîne ! Noroc și într-un ceas bun. Amin! (Bea) A!... bun îi! ALECSANDRI, T. I 329; d) bucurie răutăcioasă, triumf. A! a! bine ți-a făcut! e) necaz, supărare. A! ce copil neastîmpărat! f) întristare, regret. A, ce rău îmi pare că nu te-am ascultat! g) indignare, amenințare. A, tîlharule, vii sus de stingherești fata de la gherghef? ALECSANDRI, T. I 338. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt.A, voi ocărîți pre domnul vostru! strigă acesta. NEGRUZZI, S. i 152. 2. Exclamație care însoțește reamintirea bruscă a unui lucru scăpat din vedere. A, cît p-aci să uit să-ți povestesc cum s-au petrecut lucrurile.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A3 prep. 1. (Precedă infinitivul ca formă-tip a verbului) A vorbi. A citi. ◊ (Precedă infinitivul care are rol de subiect sau de complement în propoziție) I-a dat poruncă ca să-i deschidă toate tronurile cu haine, spre a-și alege. ISPIRESCU, L. 3. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune. EMINESCU, O. I 226. Încă nu apucaseră feciorii a aprinde luminările. ALECSANDRI, T. I 155. Nu rînji, lele, dinții, Că n-am venit a peți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. (Exprimă un raport de comparație sau de asemănare) Vîntul venea vîjîind din timpii, trecea prin finețe și țipa cîteodată a pustiu. SADOVEANU, O. I 147. Aerul mirosea a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Urcă-te, leică, într-un copaci mare și te uită în toate părțile, doară de vei vedea ceva așa care să semene a sat. ISPIRESCU, L. 336. Un fir de o mătase albă, subțire, strălucită, ce semăna mai mult a o vie rază de lună... decît a fir de tort. EMINESCU, N. 8. ◊ (Construcția prepozițională exprimă o presimțire, o prevestire, o amenințare) O adiere rece... șuieră a primejdie. SLAVICI, V. P. 156. A lupilor potaie... vine... urlînd a moarte. ALECSANDRI, P. A. 222. Un fel de vultur ce țipă a ploaie. ȘEZ. II 151. ♦ În semn de... Fața omului se chirci a durere. PREDA, I. 167. Parcă se coborîse încet o pleoapă, a somn, peste rămășițele de lumină. SADOVEANU, O. V 458. Sta în loc și fluiera a pagubă. ISPIRESCU, L. 139. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa. EMINESCU, O. I 106. 3. (Formează, împreună cu substantive precedate de numerale ori de adjective pronominale nehotărîte sau împreună cu pronume nehotărîte, construcții cu valoare de genitiv) Să le lege de codițele a trei cai neinvățați. RETEGANUL, P. II 40. ◊ (Intră în compunerea unor adjective) Atotcuprinzător. Atotștiutor. 4. (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale și prepoziționale, exprimînd un raport local) De-a curmezișul. De-a latul.Locomotiva scundă... trăgea încet șa e vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU B. F. 5. Masele grele de păr... o încoronau de-a dreapta și de-a stînga. DUMITRIU, B. F. 37. ♦ (Intră în compunerea unor locuțiuni adverbiale, exprimînd un raport modal) De-a berbeleacul. De-a binelea. De-a gata.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

A4 prep. (Cu sens distributiv, precedînd numerale) De cîte... Trei caiete a un leu.
Sursa: Dicționarul limbii române literare contemporane

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere (4) mijlocie, nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ă1 (literă) s. m. / s. n., pl. ă / ă-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ă2 (sunet) s. m., pl. ă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

ă m. vocală confuză ce provine dintr´un a neîntonat, median sau final: bărbat (din barbă), călare (din cal).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Ă, ă, s. m. 1. A doua literă a alfabetului limbii române; 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, cu deschidere mijlocie, nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) ă-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

 s. m. invar. A treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă2 (8), nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

â (literă) s. m. / s. n., pl. â / â-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

â m. son reprezentând o rostire mai energică și mai adâncă decât cel precedent și provenind obișnuit dintr´un a urmat de o nazală: păgân (lat. PAGANUS), rumân (lat. ROMANUS); a fost apoi propagat de slavona și turca, cari posed acelaș son.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Â, â, s. m. 1. A treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală medială, închisă, nerotunjită). Pl. și: (1, n.) â-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ; a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu saptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica.Lat. cum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cu, prep.1. Funcție asociativă: s-au pornit cu toată oastea (Gr. Urechiă). – 2. Funcție atributivă: om cu dreptate (Creangă). – 3. Funcție reciprocă: s-a măritat cu un învățător (Rebreanu). – 4. Funcție instrumentală: aruncau cu pietre (Bălcescu). – 5. Funcție cantitativă: un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri). – 6. În același timp, totodată (funcție temporară): de cu iarnă murit-au și craiul (Neculce). – 7. În timpul (funcție durativă): nu venea cu zilele pe-acasă (Ispirescu). – 8. Funcție modală: privea la ei cu drag (Eminescu) (cu acest uz, coincide cu formațiile romanice cu – mente). – 9. Din cauza (funcție cauzală): am răgușit cu surdul ista (Alecsandri). – 10. Deși, cu toate că (funcție concesivă, în combinație cu tot): eram trist, cu tot timpul frumos (Negruzzi). – 11. Ca la fel ca (funcție comparativă, în combinație cu mai multe adj.): potrivit cu năravul și apucăturile lui (Creangă). – Mr., megl., istr. cu. Lat. cŭm (Pușcariu 421; Candrea-Dens., 417; REW 2385; Moser 418; DAR); cf. it., sp. con, prov. com, co, port. com. Observațiile din DAR, în legătură cu folosirea art. cu această prep. nu par pertinente sau, cel puțin, nu sînt complete.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Cu, simbol chimic pentru cupru.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cu prep. (lat. cum, it. sp. pg. con. V. co-). 1. Împreună, la un loc: vino cu mine, du-te cu el (V. ca 1). 2. Față de: fiĭ blînd cu săraciĭ! 3. Contra: a lupta cu dușmaniĭ. 4. Arată o relațiune: codru e frate cu Românu. 5. Arată o posesiune, o calitate: furcă cu treĭ dințĭ, cu dințĭ (saŭ cu dințiĭ) ascuțițĭ. 6. Arată un instrument, un mijloc: bou împunge cu coarnele, calu lovește cu copitele. 7. Arată simultaneitatea: s´a sculat cu noaptea'n cap, s´a culcat odată cu găinile. 8. Arată modu (formînd locuțiunĭ adverbiale): l-a ridicat cu greŭ, cu de-a sila, cu forța, cu puterea (violent), cu putere (cu multă forță fizică), scrie cu eleganță, cu frică. 9. Arată o opozițiune inútilă: cu toată vitejia, a căzut saŭ tót a căzut (acc. pe tot). Cu totu, în total, casa s´a vîndut cu totu; de tot, absolut: l-a uĭtat cu totu (maĭ bine de tot). Cu toate că, deși măcar că: cu toate că ploŭă, tot vom pleca. Cu toate acestea, totușĭ, tot: Ploŭă! Cu toate acestea am venit (= Ploŭă! Dar eŭ tot am venit). Cu timpu, încetu cu încetu, încet-încet: cu timpu, dispar toate cele omeneștĭ. Cu – cu tot, împreună cu: corabia s´a cufundat cu oamenĭ cu tot (acc. pe oamenĭ). Încetu cu încetu, încet-încet, cu răbdare. Pas cu pas, cîte un pas: a cuceri terenu pas cu pas. Ce e cu tine? Ce s´a întîmplat cu tine? Jos cu viclenia, jos viclenia!
Sursa: Dicționaru limbii românești

cu prep.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cu prep. 1. în societate cu: vino cu mine. 2. exprimă o relațiune: e văr cu dânsul; 3. o posesiune: furcă cu trei dinți; 4. mijlocire: l’a străpuns cu sabia; 5. simultaneitate: s’a sculat cu noaptea în cap; 6. un interval de timp: cu anii nu ne vedem, de cu noaptea; 7. un mod (formând locuțiuni adverbiale): cu anevoie, cu totul; 8. o opozițiune sau contrarietate: cu toate că, ca toate acestea. [Lat. CUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CU prep. I. Introduce un atribut sau un nume predicativ: a) indică asocierea: casă cu livadă; b) indică conținutul: pahar cu bere; c) indică o posesiune sau posesori: mașinuță cu motor; d) indică o dependență, o legătură: rudă cu mine; e) indică o însușire: copil cu talent; f) indică instrumentul: călătorie cu avionul. II. Introduce complemente indirecte: ține cu echipa studențească. III. Introduce complemente circumstanțiale: a) de mod: câștiga cu acul; b) formează locuțiuni modale: cu duioșie, cu blândețe, cu ciudă, cu grijă, cu drag, cu fuga, cu binișorul; c) instrumental: desenăm cu cărbune; d) sociativ: merg cu Irina; e) de cauză: nu mai auzea nimic cu atâta gălăgie; f) de timp: nu venea cu săptămânile. (Expr.) Cu anul (sau cu ziua etc.) = pe timp de un an (sau pe o zi etc.); g) cu substantivul repetat exprimă ideea de succesiune: zi cu zi; h) de relație: e artist numai cu numele. IV. Formează loc. conj. și prep.: cu toate acestea, cu toate că, alături cu, la fel cu. V. Cu valoare de conj.: șoarecele cu pisica.Lat. cum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1 s. m. invar. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită (2)).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

E- v. ex2-.
Sursa: Dicționar de neologisme

e4 / ee interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e1 (literă) s. m. / s. n., pl. e / é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e2 (sunet) s. m., pl. e
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

e3 vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E s. m. invar. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). 2. (LOG.) Simbol pentru judecata universal-negativă. V. pătratul logic. 3. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul mi. 4. (TEHN.) Simbol pentru modulul de elasticitate a materialelor (la oțel E = 21 x 104 N/m2).
Sursa: Dicționar enciclopedic

e 1. (FIZ.) Simbol pentru sarcina electrică elementară (e = 1,602 x 10-19 C). 2. (MAT.) Simbol pentru baza logaritmilor naturali (e = 2,718...).
Sursa: Dicționar enciclopedic

ŌE, Kenzaburo (n. 1935), scriitor japonez. Creator al unei opere impresionante ca dimensiuni, influențată de literatura europeană, într-un stil propriu, îndepărtat de maniera japoneză tradițională. Romane în care crează o lume imaginară unde mitul se condensează într-un spectacol bulversat al situației omului în lumea contemporană („Anotimpul soarelui”, „Captura”, „Jocul secolului”, „Țipete”, „O problemă personală”, „Perverșii”, „Epoca noastră”, „Strigătul liniștit”, „Viață liniștită”). Eseuri. Premiul Nobel pentru literatură (1994).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) e m. A cincea literă a alfabetuluĭ latin: doĭ e saŭ doĭ de e.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) e (în est îĭ, -ĭ) formă neaccentuată îld. este: e greŭ, nu e nimica. După maĭ și cînd se accentuĭază se pune este: Nu maĭ este. Este ceva? Este!
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) e conj. (lat. ĕt, și). Vechĭ. Ĭar, și: Dumnezeŭ trufașilor potrivește-se, e smeriților dă bunătate (Ps. S. 173, 5).
Sursa: Dicționaru limbii românești

*4) e- saŭ ex-, prefix lat. care, în cuv. moderne arată scoaterea, eșirea [!], suprimarea, ca: epurez, emit, expulsez, și corespunde cu vrom. s- în scad.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*E (aditiv alimentar) s. n., art. é-ul; pl. é-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

E m. a cincea literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

E2 interj. Exclamație care exprimă diferite stări sufletești: a) reproș, enervare; b) plictiseală, indiferență; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfacție, surpriză, admirație. – Onotamopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

E1, e, s. m. 1. A șaptea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală prepalatală mijlocie nerotunjită). [Pl. și: (1, n.) e-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

I1 s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

I- elem. in1-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

I num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

i conj. – Și. Sl. i. Slavism cultural, fără circulație reală, sec. XVI. – Comp. iproci, conj. (și așa mai departe), din sl. i proče, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă, cf. hi. Se folosește și în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii.
Sursa: Dicționarul etimologic român

i1 (literă) s. m. / s. n., pl. i / i-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i2 (sunet) s. m. pl. i
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i3 / ii interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

i-, -i, -i- vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

I s. m. invar. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocala cea mai închisă, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A pune punctul pe i = a reda esențialul într-o discuție, a sublinia concluzia, faptele semnificative. 2. (LOG.) Simbol pentru judecata particular-afirmativă. 3. Cifră romană având valoarea unu (1). 4. Simbol chimic pentru iod.
Sursa: Dicționar enciclopedic

i-, prefix cu valoare negativă (ex. ilogic, ilegitim).
Sursa: Dicționar enciclopedic

i (MAT.), simbol pentru rădăcina pătrată a lui -1 (unitatea imaginară).
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) i m. A noŭa literă a alfabetuluĭ și care reprezentă [!] a treĭa vocală, care are sunetu cel maĭ înalt: un i, doĭ i saŭ doĭ de i. Fig. A pune punctu pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte [!] de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) i, interj. de bucurie: i! (saŭ, maĭ bine, iiii!) ce noroc!
Sursa: Dicționaru limbii românești

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!
Sursa: Dicționaru limbii românești

I m. a noua literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

i conj. pop. și (în vechiul stil de cancelarie): dovezi i mărturii AL. [Slav. I].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

i int. exprimând o mulțumire deplină: i ! tare îmi pare bine !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

I1, i, s. m. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (cea mai închisă vocală, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative. [Pl. și: (1, n.) i-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Î s. m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

î1 (literă) s. m. / s. n., pl. î / î-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

î2 (sunet) s. m., pl. î
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

î m. Un sunet între i și u, ca´n rîdic, amîndoĭ, față de ridic, amundoĭ. Îl aŭ și Francejiĭ și Portughejiĭ, dar nu-l scriŭ (pg. chavena, ceașcă, pron. șávînî). Noĭ îl avem și´n cuv. latine, și´n cuv. străine (V. hîră, satîr). Litera î s´a dezvoltat din î cirilic (§ 62).
Sursa: Dicționaru limbii românești

Î, î, s. m. 1. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, nerotunjită, din seria medială). [Pl. și: (1, n) î-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

M s. m. invar. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă oclusivă nazală (2) bilabială). [Pr.: me].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

M (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1000, în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

m1 (literă) [cit. em / me / mî] s. m. / s. n., pl.m / m-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

m2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. m
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

m-, -m- pr. v. eu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

M s. m. invar. A cincisprezecea[1] literă a alfabetului, numită „me”, și sunetul care îi corespunde.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

M s. m. invar. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat prin această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). 2. (METR.) Simbol pentru prefixul mega-. 3. (FIZ.) Simbol pentru mach. 4. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 1.000. 5. Simbol prin care se exprimă magnitudinea unui cutremur. 6. (LOG.) Simbol pentru termen mediu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

m (METR.) 1. Simbol pentru metru. 2. Simbol pentru mili-.
Sursa: Dicționar enciclopedic

m (FIZ.), simbol pentru masă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹDHYAMIKA (cuv. sanscrit „cale de mijloc”) subst. Școală filozofică budistă întemeiată de Nāgārjuna. Promovează detașarea de lumea reală, care este doar deșertăciune, considerând că adevărul se află dincolo de toate distincțiile și opozițiile dintre lucruri. A cunoscut o evoluție îndelungată semnificativă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹHᾹYANA (‹ fr.; cuv. sanscrit „calea lungă a mântuirii”) s. f. (REL.) Orientare preponderentă în sânul budismului, apărută în NV Indiei în sec. 1 d. Hr. și răspândită mai ales în China, Coreea, Japonia, Nepal, Mongolia. A introdus dogma mântuirii, a răsplătit după moarte (rai și iad) și un ritual fastuos prin ceremonial și prin arhitectura, sculptura și muzica auxiliare. V. hῑnayāna.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹLEGAON, oraș în partea central-vestică a Indiei, pe râul Girna, la 257 km NE de Bombay; 342,4 mii loc. (1991). Ind. textilă (produse din bumbac și mătase). Centru agricol.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹLIK ibn Anas (pe numele întreg Abū ’Abn Allāh Mālik ibn Anas ibn al-Hārith al Asbahῑ) (c. 715-795), teolog musulman. Fondator al școlii malikite. Autor al primului compendiu de legi islamice privind probleme civile și religioase („Drumul netezit”), cel mai vechi tratat de drept musulman.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹNASA (în mitologia vedică), zeița ocrotitoare a șerpilor, dar și vindecătoare a mușcăturilor de șarpe. Potrivit tradiției, este fiica lui Șiva, născută de gândul acestuia (în sanscrită, mānasa „spirit, gând”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

m m. A treĭ-spre-zecea literă a alfabetuluĭ. Reprezentă [!] acelașĭ sunet labial ca și b, dar emis și pe nas. La Romanĭ reprezenta și numărul 1000, și (în acest caz) se născuse din CIC.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MᾹYᾹ2 (‹ fr.; cuv. sanscrit „iluzie”) subst. (În filozofia indiană) Forță miraculoasă; uneori, aparență înșelătoare, iluzie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MᾹYᾹ (în brahmanism), zeiță creată de Vișnu, ca forță primordială feminină din care se naște lumea.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MῙMᾹNSᾹ (‹ fr.; cuv. sanscrit „cercetare”) s. f. Unul din cele șase sisteme ale filozofiei indiene sistematizate (înainte de sec. 2 î. Hr.) de semilegendarul Jaimini, în lucrarea „Mῑmāmsa-Sūtra”, care cuprinde două părți: purva-mῑmāmsa și uttara-mῑmāmsa. A promovat atomismul în cadrul unei concepții dualiste și a abordat probleme ale teoriei cunoașterii.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MŪSA IBN NUSAYR (c. 640-718), general arab. Numit de califul al-Walῑd I guvernator (708) al Ifrikiyei (Tunisia de azi). A cucerit Maghrebul până la Maroc (708) și a supus (711-713) o parte din Pen. Iberică (Mérida, Toledo, Saragosa) cu ajutorul generalului Tarig ibn Ziyad.
Sursa: Dicționar enciclopedic

M m. 1. a treisprezecea literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 1000.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

M, m, s. m. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). [Pr.: em, me, miPl. și: (1, n.) m-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

N s. m. invar. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană nazală (2) dentală). [Pr.: ne, en].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

n1 (literă) [cit. en / ne / nî] s. m. / s. n., pl. n / n-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

n2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. n
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

N s. m. invar. A șaisprezecea[1] literă a alfabetului, numită „ne”, și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

N1 s. m. invar. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă, oclusivă, nazală, dentală).
Sursa: Dicționar enciclopedic

N2 1. (METR.) Simbol pentru newton. 2. Simbol chimic pentru azot (nitrogen). 3. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor naturale.
Sursa: Dicționar enciclopedic

N3, abreviere pentru nord.
Sursa: Dicționar enciclopedic

n (METR.), simbol pentru prefixul nano-.
Sursa: Dicționar enciclopedic

* n m. A pai-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin: un n, doĭ n saŭ doĭ de n. (Ca sunet, e un d emis pe nas). Prescurtare îld. nord.
Sursa: Dicționaru limbii românești

NᾹBIGHAH, an (an-Nabighah adh-Dhubyānῑ) (?-c. 600), poet arab. Poeme care respectă stilul liricii de Curte, dar ating tonalități tragice, înfățișând luptele dintre emiratele Hira (vasal persanilor) și Ghassan (vasal bizantinilor).
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹGᾹLAND, stat în extremitatea de NE a Indiei, la granița cu Uniunea Myanmar; 16,6 mii km2; 1,4 mil. loc. (1994). Centrul ad-tiv: Kohῑma. Expl. forestiere. Orez, porumb, mei, bumbac; creșterea animalelor. Vânat și pescuit. Creat în 1963, este populat majoritar de magași, triburi de origine tibetano-birmaneză.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹGᾹRJUNA (c. sec. 2), reformator religios indian. Fondator al Școlii madhyamika („calea de mijloc”), a cărei învățătură pleacă de la ideea vacuității universale sau a unei lumi caracterizată în întregime negativ. I se atribuie: „Madhyamika Karika”, „Vigra-havyāvartanῑ”. Venerat în lumea budistă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹGPUR, oraș în Centrul Indiei (Mahārāshtra); 1,6 mil. loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. metalurgică, chimico-farmaceutică, a pielăriei, textilă, a sticlăriei, poligrafică și alim. Artizanat. Centru comercial. Universitate (1923). Fortăreață (sec. 18). Fundat în sec. 18.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹNAK (numit și Guru N.) (1469-1539), reformator religios și mentor spiritual indian. Fondator și guru al comunității religioase sikh. Doctrina sa monoteistă încearcă să îmbine hinduismul cu islamismul. A scris imnurile devoționale din „Ᾱdi Granth” și culegerea de rugăciuni „Japji”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹNᾹ SᾹHIB (pseud. lui Dhondu Pant) (c. 1820-c. 1859), principe indian. Fiu adoptiv (din 1827) al lui Bājῑ Rāo II, ultimul prinț aflat la conducerea maraților. În 1857 și-a asumat conducerea șipailor din Kānpur și împrejurimi, răsculându-se împotriva englezilor (1857-1859); înfrânt, a fugit în Nepal, unde a murit în împrejurări obscure.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹNGA PARBAT, vârf în extremitatea vestică a M-ților Himalaya, la S de Indus (8.126 m), în N Pakistanului. Ghețari. Escaladat la 3 iul. 1953 într-o ascensiune solitară de austriacul Hermann Buhl. Cunoscut și sub numele de Diamir („regele munților”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹRA, canal în SE Pakistanului, amenajat în anii 1858-1859, pe cursul râului cu același nume (considerat un vechi braț al fl. Ind), la S de orașul Sukkur; lungime: 400 km. Folosit pentru irigarea a c. 600.000 ha de terenuri, printr-o rețea de canale secundare, ce depășesc 1.000 km lungime.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹRᾹYANA (cuv. sancr. „fiul omului primordial”) (în India), ipostază a lui Brahma sau Vișnu, considerat zeul suprem al creației.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹSIK, oraș în V Indiei (Mahārāshtra), pe fl. Godāvari, la 161 km NE de Bombay; 656,9 mii loc. (1991). Ind. textilă (mătase, bumbac) și alim. (zahăr, ulei). Artizanat. Centru religios hindus cu numeroase temple. Pelerinaj.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NᾹȘIRA, An ~ v. Nazareth.
Sursa: Dicționar enciclopedic

NῙLGIRI, lanț muntos în India meridională, unind Gații de Vest cu Gații de Est. Alt. max.: 2.636 m (vf. Doda Betta).
Sursa: Dicționar enciclopedic

NØRGARD [nórgord], Peter (n. 1932), compozitor danez. Reprezentant al componisticii „nordice”. Densitate a scriiturii și ritmului și forță expresivă. Tendință dublă către esența spirituală și către realitățile matematice. Lucrări: „Fragment VI”, oratoriul „Dommen”, trilogia orchestrală „Iris”, „Luna” și „Călătorie prin ecranul de aur”, opera-epopee „Ghilgameș”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

n- adv. v. nu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

N m. 1. a 14-a literă a alfabetului; 2. abreviațiune pentru Nord.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

n’aude, n’a vede, n’a greul pământului m. 1. numele unui erou (în basme); 2. fam. năuc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

N, n, s. m. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notattat prin această literă (consoană nazală dentală). [Pr.: en, ne, nî. – PI. și (1, n.) n-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O1 s. m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O3 art. nehot. V. un.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O4 num. card. V. unu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

O5 adj. nehot. V. un.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.
Sursa: Dicționarul etimologic român

o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

o1 (literă) s. m. / s. n., pl. o / o-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o2 (sunet) s. m., pl. o
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o3 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o4 adj. pr. v. un1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o5 art. v. un2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o6 num. v. un3
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

o7, o-, -o, -o- pr. v. ea
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

O1 s. m. invar. A șaptesprezecea[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

O2 art. nehot. v. un.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

O3 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

O1 s. m. 1. Invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). 2. (LOG.) Simbol pentru propoziția categorică particular-negativă.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O2 art. nehot. v. un.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O3 pron. pers. v. el.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O4 num. card. v. unu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O5 interj. Exclamație care exprimă diverse stări emotive (admirație, bucurie, uimire, nemulțumire etc.) sau care se folosește în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O6, simbol chimic pentru oxigen.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’7, particulă precedând numele proprii irlandeze, care semnifică „fiul lui”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 și „De signi”, 56. Expresie a indignării față de corupția moravurilor.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CASEY [oukéisi], Sean (pe numele adevărat Shaun OĆathasaigh) (1880-1964), scriitor irlandez. Piese de teatru în tonuri eroice, inspirate de lupta pentru independență („Umbra unui fractiror”, „Plugul și stelele”) sau de factură impresionistă, în care cultivă alegoria și simbolul („Cupa de argint”, „Trandafiri roșii pentru mine”). Romane autobiografice într-un stil ironico-satiric („Bat la ușă”, „Trandafiri și coroană”); eseuri despre teatru („Viespea zburătoare”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR [oukónə], Feargus Edward (1796-1855), ziarist și om politic britanic. Unul dintre conducătorii mișcării chartiste. Adept al curentului „forței fizice”, care preconiza folosirea metodelor violente de protest. Orator foarte popular, a fondat (1837) și condus ziarul de mare tiraj „Steaua Nordului”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR [oukónə], Frank (pe numele adevărat Michael O’Donovan) (1903-1966), scriitor irlandez. Piese de teatru („Desaga timpului”), versuri în manieră („Trei frați în vârstă”), subtil și original povestitor umoristic (vol. de schițe „Noaptea nunții”). Studii critice („Arta teatrului”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR [oukónə], Mary Flannery (1925-1964), scriitoare americană. Nuvele și romane de un umor grotesc, inspirate din viața Sudului rural, prezentând raporturile omului cu divinitatea, într-o manieră dualistă și violentă („Glasul sângelui”, „Un om bun este greu de găsit”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR, Roderic (1860-1940), pictor și gravor olandez. Stabilit la Paris (1883). Influențat de Van Gogh și Gaugain, a devenit unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului („Stânci roșii și marea”, „Cupă cu trandafiri”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

O’CONNOR, Sinead (n. 1966), cântăreață rock irlandeză. Voce translucidă și energică, instrumentație pop-rock eroică. Discografie selectivă: „The lion and the Cobra”, „Universal Mother”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

1) o m. A cin-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin și care, cînd n´are accent, reprezentă [!] un sunet vecin cu ă (de ex., nămol și nomol) saŭ cu u (marmură și marmoră).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) o, interj. care arată chemarea, invocațiunea, mirarea, bucuria, durerea ș. a.: O, Doamne! O, ce-ĭ asta? V. of, oh.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) o, num. cardinal și pron. indefinit care se pune îld. una (din care se și derivă) cînd e în unire cu substantivu, ca: o carte.
Sursa: Dicționaru limbii românești

4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa [!]”, care, pin [!] disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s´a redus la ă: rugatu ă am s´a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s´a redus la o și s´a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las´o (din lasă-o), bate-o, n´o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.
Sursa: Dicționaru limbii românești

6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.
Sursa: Dicționaru limbii românești

o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O mine, vărucule!” (Brediceanu 1957: 171). – Onomatopee.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok 1923: 187).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

O m. a 15-a literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

o ! int. arată o surprindere, mirare, bucurie, întristare, rugăminte: o, Doamne!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

O1 o, s. m. 1. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). [PI. și: (1, n.) o-uri],
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O3 art. nehot. v. un.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O4 num. card. v. unu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

O5 adj. nehot. v. un2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

R s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă lichidă (3) vibrantă (1) dentală). [Pr.: re].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

r1 (literă) [cit. er / re / rî] s. m. / s. n., pl. r / r-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

r2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. r
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RŪDAKῙ Abū Abdulāh Ja'far ben Muhammad (c. 860-941), poet persan. A compus la Curtea emirului sāmānid Nasr II (914-943). Este primul mare în limba farsi; considerat părintele literaturii persane. Din opera sa s-au păstrat doar fragmente (casida „Mama vântului”, „Odă pentru bătrânețe” – cu caracter autobiografic, c. 40 de catrene, numeroase fragmente de poeme ș.a.).
Sursa: Dicționar enciclopedic

R s. m. invar. A nouăsprezecea[1] literă a alfabetului, numită „re”, și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

R s. m. invar. 1. A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană sonantă lichidă vibrantă dentală). 2. (METR.) Simbol pentru roentgen. 3. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor reale.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ºR (METR.), simbol pentru grad Réaumur.
Sursa: Dicționar enciclopedic

R&B (rhythm and blues), muzică de dans specifică populației afro-americane, provenind din blues și gospel, lansată la începutul anilor ’40 ai sec. 20. Contribuie la apariția rock and roll-ului ca muzică a albilor americani. Din RB s-au desprins noile genuri: soul, funk, disco.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RŌNIN (cuv. japonez), termen generic japonez folosit pentru samuraii fără stăpâni din perioada Edo (1600-1868).
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹDHᾹ (în tradiția indiană), păstoriță; iubita și soția lui Krișna. Iubirea lor simbolizează relațiile zeului cu sufletul fiecăruia. Este venerată ca zeiță.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹBIH (RABAH) az-Zubayr inb Fadl Allāh (c. 1840-1900), conducător militar din Africa Centrală. A cucerit imperiul Bornu (1893), stabilindu-și capitala la Dikwa, la E de L. Ciad. Înfrânt și ucis de trupele franceze la Kousseri.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RŌWNE v. Rivne.
Sursa: Dicționar enciclopedic

r m. A opt-spre-zecea literă a alfabetuluĭ. Reprezentă [!] un sunet care se produce pin [!] vibrarea vîrfuluĭ limbiĭ, maĭ mult orĭ maĭ puțin identic cu sunetu pe care-l produce pelea [!] întinsă a darabaneĭ cînd o facĭ să vibreze făcînd să sară pe ĭa [!] vîrfu degetuluĭ. Copiiĭ pînă la 3 anĭ nu-l pot pronunța și-l înlocuĭesc cu l, ŭ saŭ î saŭ chear [!] gh. Francejiiĭ de nord și Germaniĭ de nord nu-l pronunță cu vîrfu limbiĭ, ci cu rădăcina limbiĭ, vecin cu sunetu h, cu alte cuvinte un sunet hîrîit și urît. Tot așa și Jidaniĭ aŭ un r hîrîit care displace Românuluĭ. Pintre [!] Româniĭ adulțĭ aceĭa care hîrîĭe îs foarte rarĭ, de ordinar orășenĭ și extrem de rarĭ țăranĭ ! – Chinejiĭ, neavînd r, îl înlocuĭesc cu l. Eĭ zic Fulanțu (din Franța, îld. Francia) cum zic Turciĭ tulumba, din it. tromba. Dar Turciĭ, ca și Unguriĭ, aŭ r. Slaviĭ și Greciĭ aŭ și eĭ r vibrant și limpede. Italieniĭ, Spanioliĭ și Portughejiĭ aŭ un r foarte puternic. Englejiĭ, deși îl scriŭ, de multe orĭ nu-l maĭ pronunță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

RᾹJASTHᾹN [radʒəstán], stat în NV Indiei; 342,2 mii km2; 56,5 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv: Jaipur. Expl. de petrol, cărbuni, min. de plumb, zinc, argint, de sare și gips. Grâu, porumb, trestie de zahăr, bumbac. Creșterea animalelor.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹJKOT [rádʒkot], oraș în V Indiei (Gurajāt), situat în pen. Kāthiāwār, la 201 km VSV de Ahmedābād; 966,6 mii loc. (2001). Nod feroviar. Aeroport. Ind. constr. de mașini, chimică, textilă și alim. Centru comercial. Piață agricolă (orez, bumbac, trestie de zahăr, fructe). Universitate (1967).
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹJPUTANA, reg. în NV Indiei al cărei terit. se află în actualul stat Rājastān; cuprinde și mici părți din statele Madhya Pradesh și Gujarat. Locuită din sec. 7 de rajpuți (azi c. 12 mil.), a fost invadată de musulmani (sec. 11); stăpânită de Imp. Marilor Moguli (sec. 16) și de marați (sec. 18). Din 1818, a intrat sub protectorat britanic. Celebră școală de pictură (sec. 18).
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹJSHᾹHῙ [radʒʃáhi], oraș în partea de V a Rep. Bangladesh, pe fl. Gange, la NV de Dacca, în apropiere de granița cu India; centrul ad-tiv al reg. omonime; 402,6 mii loc. (2001). Expl. de lemn. Centru comercial și agricol. Universitate (1953). Vechea denumire: Rampur Boalia. Oraș din 1876.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹJSHᾹHῙ [radʒʃáhi], reg. în V Bangladesh-ului; 34,5 mii km2; 31,4 mil. loc. (2001). Centrul ad-tiv al orașului omonim.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹMA (în mitologia hindusă), erou al poemului epic „Rāmāyana”. Considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹM ALLᾹH, oraș în Cisiordania (Palestina), situat pe dealurile Iudeii, la 872 m alt., la 30 km NV de Ierusalim; 23,6 mii loc. (2003). Centru comercial. Ind. cimentului, de prelucr. a lemnului și alim. Plantații de măslini și viță de vie. Universitatea Birzeit (1924). Moschee. Biserică cruciată. Turnul Alb (1318). Stațiune climaterică. Fundat de califul omeiad Sulaiman ibn Abd al-Malik în anii 716-717. Ocupat de Israel în perioada 1967-1995.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹMᾹNANDA (c. 1400-c. 1470), lider spiritual indian. A predicat în hindi. Fondator al cultului de slăvire a lui Rāma adresat tuturor castelor. Numeroși discipoli în Kabῑr.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹMᾹNUJA (c. 1050-1137), brahman indian. Reprezentant al Vedantei. Autor de comentarii la Brahmasutra și Bhagavadgita prin care își formula propria concepția asupra divinității. Fondator la celei mai importante școli din religia Vaishana. R. a influențat viața religioasă din India mai ales în ce privește percepția personalizată a divinității.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹM MOHAN ROY (1772-1833), reformator religios indian. Adversar al hinduismului, a elaborat un sistem religios-filozofic în care respinge castele, idolatria, autojertfirea văduvelor etc. S-a străduit să introducă în India cultura occidentală.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹNCHῙ [ránʃi], oraș în E Indiei (Bihār), situat pe platoul Chotā Nāgpur; centrul ad-tiv al statului Jharkhand; 846 mii loc. (2001). Nod rutier. Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu), a constr. de mașini (mașini-unelte), textilă și alim. Universitate (1960). Municipalitate din 1869.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹS AL-KHAIMAH, emirat în SE G. Persic, în Emiratele Arabe Unite; 1,7 mii km2; 187 mii loc. (2002). Centrul ad-tiv: Rās al-Khaimah. Plantații de curmali. Creșterea caprinelor și ovinelor. Pescuit de perle. Expl. de gaze naturale. A intrat în federația Emiratelor Arabe Unite în 1972.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹ'S AT-TANNŪRAH (RAS TANURA), oraș în ESE Arabiei Saudite, în peninsula omonimă, port petrolier la G. Persic; 6,3 mii loc. (1992). Mare centru de exploatare și prelucr. a petrolului (rafinării). Pipe-line-uri pentru exportul de petrol brut.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹVANA (în mitologia hindusă), principe cu zece capete și 20 de brațe din grupul de demoni Rāhșasaj, învins de zeul Vișnu, născut ca fiu al regelui Rāma.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RᾹZI, Abū Bakr Muhammad ibn Zakarῑyā, ar - (latinizat Rhazes) (c. 865-c. 923/925), alchimist, medic și filozof persan. Considerat cel mai mare medic al lumii musulmane. A lucrat la spitalele din ar-Rayy și Bagdad. Autor a numeroase tratate de medicină și alchimie, unde a sintetizat cunoștințele medicale ale epocii și care au influențat medicina medievală („Liber continens”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

RØNNE [rönə], oraș în Danemarca, în ins. Bornholm, al cărei centru ad-tiv este; 14 mii loc. (2003). Aeroport. Expl. de caolin. Centru comercial. Produse alim. Ceramică.
Sursa: Dicționar enciclopedic

R m. a 18-a literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

R, r, s. m. 1. A douăzecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă lichidă vibrantă dentală). [Pr.: er, re, rî.Pl. și (1, n.) r-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

R1NORAGÍE, rinoragii, s. f. (Med.) Hemoragie nazală; epistaxis. – Din fr. rhinorragie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

R0ToGÓL, -OÁLĂ adj., s. n. v. rotocol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

U1 s. m. invar. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă2 (8), rotunjită (2), din seria posterioară).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

u3 / uu interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

u interj. – Strigăt care exprimă bucuria, teama, suferința sau simpla intenție de a chema pe cineva. – Var. iu, iui(iu). Creație expresivă, cf. Tiktin; Carstensen 32-3. Cf. ua, interj. înv. sec. XVII, pare cultism din gr. ούα (Tiktin). – Der. ui, vb. (a hurui, a urla), cf. hui, vui; uet, s. n. (zbîrnîit, huruit), cf. vuet; u(i)e, s. f. (ciuhurez, Falco buteo).
Sursa: Dicționarul etimologic român

u1 (literă) s. m. / s. n., pl. u / ú-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

u2 (sunet) s. m., pl. u
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

U1 s. m. invar. A douăzeci și patra[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație demonstrativă de avertizare. U! iaca lupul (ȚICHINDEAL). 2. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea sau regretul. 3. (Însoțit de „iu”) Strigăt de bucurie care însoțește chiuiturile. 4. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

U s. m. invar. 1. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală închisă, rotunjită, posterioară). 2. Simbol chimic pentru uraniu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

u m. A doŭă-zecĭ și una literă a alfabetuluĭ latin și ultima dintre vocale. În limba latină el era reprezentat pin [!] v, care se pronunța totdeauna u (vinum se pronunța ŭinum). Cînd e scurt, Ruteniĭ și Poloniĭ îl confundă cu v și zic luvat îld. luat (luŭat).
Sursa: Dicționaru limbii românești

U m. a 21-a literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

U1, u s. m. 1. A douăzeci și șasea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, rotunjită, din seria posterioară). [Pl. și: (1, n.) u-uri].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamație care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (însoțit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoțește chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, feminin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul al

a - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul ăl

cu - Invariabil - pentru cuvantul cu

cuvinte - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul cuvânt

cuvinte - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul cuvânt

i - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul el

o - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul el

i - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul el

i - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul el

e - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul fi

literele - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, articulat - pentru cuvantul literă

o - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul un

a - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul a

ă - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ă

â - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul â

e - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e

o - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul o

i - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul i

î - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul î

m - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul m

n - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul n

r - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul r

u - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul u

a - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea

o - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea

a - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul avea

a - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul a

e - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul e

ă - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul ă

â - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul â

i - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul i

î - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul î

m - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul m

n - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul n

o - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul o

r - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul r

u - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul u