Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele cuvântător:

CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


cuvântător, cuvântători s. m. (intl.) 1. procurator. 2. avocat.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cuvântător a. 1. care vorbește, care ține un cuvânt; 2. înzestrat cu rațiune: omul e cuvântător, dar dobitoacele sunt necuvântătoare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)