curút s. m., pl. curúțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CURÚT, curuți, s. m. 1. Nume dat țăranilor români și maghiari participanți la războiul țărănesc din 1514. 2. Nume dat în Ungaria și în Transilvania participanților la lupta antihabsburgică. – Din magh. kuruc.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
curúț, curúți, s.m. (înv.) țăranii conduși de Doja în luptele împotriva turcilor și nobililor; rebel, insurgent, revolutionar, lobonț.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
curúț (curúți), s. m. – Rebel, insurgent, răsculat. Mag. kuruc, din germ. Kreuz(fahrer) „cruciat” (DAR; Gáldi, Dict., 123), nume dat țăranilor care au participat la rebeliunea din 1514, din Ungaria.Sursa: Dicționarul etimologic român