Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele curmă:

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue [!] un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.
Sursa: Dicționaru limbii românești

curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

curmà v. 1. a rupe, a frânge: foamea îl curma la inimă; 2. fig. a întrerupe, a tăia șirul: îi curmă vorba; 3. a înceta, a se stinge: vieața mi se curmă. [Dintr’un primitiv curm, trunchiu (conservat în derivatul curmeiu), înrudit cu sinonimul gr. mod. KORMÓS, de unde și macedo-rom. curmatu, spetit (lit. paralizat sau butucit): sensul primitiv al verbului e a «trunchià»].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

cúrmă s.f. (reg.) ascuțiș, tăiș.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme