Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele curea:

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc.; spec. o astfel de fâșie folosită ca cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

cureá (curéle), s. f.1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard.Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζφ „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).
Sursa: Dicționarul etimologic român


CUREA, Ioan (1901-1977, n. sat Iertof, jud. Caraș-Severin), astronom român. Prof. univ. la Timișoara. Lucrări de astronomie și de seismologie. A înființat Observatorul astronomic și stația seismologică din Timișoara, pe care le-a dotat cu aparate de construcție proprie.
Sursa: Dicționar enciclopedic

cureá f., pl. ele (d. lat. corrĭgia, curea de la încălțăminte; it. coreggia, fr. courroie, sp. correa, pg. correia. Guturala între vocale a dispărut ca și în eŭ, graur și urez). Fășie [!] lungă și îngustă de pele [!]. Moșioară lungă și îngustă, sfoară. O veche măsură de lungime de 16 picĭoare. Nu mă țin (lasă) curelele saŭ nu mă ține (lasă) cureaŭa, nu-mĭ dă mîna, nu pot, nu îndrăznesc să fac un lucru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cureá s. f., art. cureáua, g.-d. art. curélei; pl. curéle, art. curélele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cureà f. 1. fășie de piele lungă și îngustă: a-l ținea cureaua, a-i da mâna, a îndrăzni; 2. teren lung și îngust (termen de hotărnicie); 3. măsură de lungime de 16 picioare. [Lat. CORRIGIA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CUREÁ, curele, s. f. 1. Fâșie lungă din piele, cânepă, material plastic etc. cu numeroase întrebuințări; spec. o astfel de fâșie folosită pentru a lega, a strânge, a fixa ceva (în jurul mijlocului); cingătoare. ◊ Expr. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau curelele) = a avea curaj; a cuteza; a fi în stare (să...). 2. (În sintagma) Curea de transmisie = a) bandă de piele sau de pânză continuă, flexibilă și rezistentă, cu ajutorul căreia se poate transmite mișcarea de rotație și puterea corespunzătoare de la un scripete (sau un arbore) de mașină la altul; b) fig. ceea ce servește ca intermediar pentru a transmite ceva. 3. (Înv. și pop.) Măsură de lungime egală cu circa 16 picioare; p. ext. fâșie lungă și îngustă de pământ. – Lat. corrigia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

curea - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul cure