Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele cumul:

CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].
Sursa: Dicționar de neologisme

*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cúmul s. n., pl. cúmuluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cumul n. fapta de a ocupa mai multe funcțiuni, de a lua mai multe lefuri: legea cumulului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CÚMUL s. n. 1. deținere a mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. 2. (gram.) deținere a mai multor valori sau funcții de către un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÚMUL s.n. Deținerea mai multor funcții, atribuții etc. de către o singură persoană. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – grămadă].
Sursa: Dicționar de neologisme

*cúmul n., pl. e (lat. cúmulus, grămadă; fr. cumul, subst. verbal d. cumuler, a cumula). Acțiunea de a cumula (de a avea maĭ mult de o funcțiune, de a fi comis maĭ multe delicte): legea cumululuĭ. – Fals cumúl.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cúmul s. n., pl. cúmuluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cumul n. fapta de a ocupa mai multe funcțiuni, de a lua mai multe lefuri: legea cumulului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÚMUL, cumuluri, s. n. Deținere de către o persoană a mai multor funcții sau atribuții (remunerate) în același timp. [Acc. și: cumúl] – Din fr. cumul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)