cujéică (cujéici), s. f. – Furcă de tors. Sl. kyžilĭ, prin intermediul rut. kyželĭca (Drăganu, Dacor., I, 294). Sec. XVII, Mold. și Trans.Sursa: Dicționarul etimologic român cujéică, -i, (cujalcă, cojalcă, cojălcă), s.f. – Furcă de tors, formată dintr-o tijă rotundă din lemn de brad sau de alun, lungă de 2-3 m, decorată (motive fitomorfe, antropomorfe, cosmice, fantastice) (Stoica, Pop 1984: 51). Furca este introdusă într-o gaură făcută anume în laviță sau într-un scăunel mic, fără spătar (Mirescu 2006: 129). Cojălcă, în partea de nord a Maramureșului; cujălcă, în centrul și sudul Maramureșului; cujeică, în Lăpuș. – Din ucr. kyželĭca (Drăganu cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș