Am găsit 4 definiții pentru cuvantul/cuvintele cuibărit:

CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a făcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CUIBĂRÍT1 s. n. Faptul de a (se) cuibări; perioadă când (se) cuibăresc păsările. – V. cuibări.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CUIBĂRÍT2, cuibăriți, -te, adj. (Despre păsări) Care și-a fâcut cuib (1) undeva; care și-a făcut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni și animale) Care s-a așezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripășit undeva, pe lângă cineva. – V. cuibări.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

cuibărit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul cuibări