CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRONOMÉTRU s. n. instrument de precizie, ceasornic, cu secundar central, cu care se măsoară timpul, până la fracțiuni de secundă. (< fr. chronomètre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRONOMÉTRU s.n. Instrument de precizie cu care se măsoară timpul; (curent) ceas de precizie (care poate măsura și fracțiunile de secundă). [< fr. chronomètre, cf. gr. chronos – timp, metron – măsură].
Sursa: Dicționar de neologisme
*cronométru n., pl. e (d. vgr. hrónos, timp, și metron, măsură). Ceasornic de preciziune construit maĭ bine ca să arăte [!] maĭ exact timpu. Orĭ-ce instrument de măsurat timpu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cronométru (-me-tru) s. n., art. cronométrul; pl. cronométreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cronometru n. instrument de preciziune pentru măsurarea timpului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRONOMÉTRU, cronometre, s. n. Instrument de precizie care funcționează pe principiul ceasornicului, permițând măsurarea timpului până la fracțiuni de secundă (folosit la normarea proceselor de muncă, la determinarea rezultatelor în întreceri sportive etc.). – Din fr. chronomètre.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)