CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRONOGRAF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CRONOGRÁF I. s. m. autor de cronici (1). II. s. n. 1. scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. 2. instrument înregistrator al timpului. ◊ instrument folosit pentru verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. (< fr. chronographe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRONOGRÁF1 s.n. Scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. [Pl. -fe, -furi. / < fr. chronographe, cf. gr. chronographos].
Sursa: Dicționar de neologisme
CRONOGRÁF2 s.n. Instrument înregistrator al timpului. ♦ Instrument folosit la verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. [< fr. chronographe, cf. gr. chronos – timp, graphein – a scrie].
Sursa: Dicționar de neologisme
*cronográf m. (vgr. hrono-gráphos). Scriitor de cronografiĭ, cronicar, analist. – Vechĭ hr- (după ngr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
cronográf1 (cronicar) (-no-graf) s. m., pl. cronográfiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
cronográf2 (scriere, aparat) (-no-graf) s. n., pl. cronográfeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cronograf n. cronică veche împodobită cu povești; e o istorie a lumii începând cu Biblia, cu împărații romani și bizantini până la domnitorii Bulgarilor și Sârbilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRONOGRAF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRONOGRÁF I. s. m. autor de cronici (1). II. s. n. 1. scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. 2. instrument înregistrator al timpului. ◊ instrument folosit pentru verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. (< fr. chronographe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRONOGRÁF1 s.n. Scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. [Pl. -fe, -furi. / < fr. chronographe, cf. gr. chronographos].
Sursa: Dicționar de neologisme
CRONOGRÁF2 s.n. Instrument înregistrator al timpului. ♦ Instrument folosit la verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. [< fr. chronographe, cf. gr. chronos – timp, graphein – a scrie].
Sursa: Dicționar de neologisme
*cronográf m. (vgr. hrono-gráphos). Scriitor de cronografiĭ, cronicar, analist. – Vechĭ hr- (după ngr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
cronográf1 (cronicar) (-no-graf) s. m., pl. cronográfiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cronográf2 (scriere, aparat) (-no-graf) s. n., pl. cronográfeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cronograf n. cronică veche împodobită cu povești; e o istorie a lumii începând cu Biblia, cu împărații romani și bizantini până la domnitorii Bulgarilor și Sârbilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRONOGRAF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRONOGRÁF I. s. m. autor de cronici (1). II. s. n. 1. scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. 2. instrument înregistrator al timpului. ◊ instrument folosit pentru verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. (< fr. chronographe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRONOGRÁF1 s.n. Scriere populară reprezentând un fel de sinteză a istoriei generale. [Pl. -fe, -furi. / < fr. chronographe, cf. gr. chronographos].
Sursa: Dicționar de neologisme
CRONOGRÁF2 s.n. Instrument înregistrator al timpului. ♦ Instrument folosit la verificarea funcționării ceasornicelor și a cronometrelor. [< fr. chronographe, cf. gr. chronos – timp, graphein – a scrie].
Sursa: Dicționar de neologisme
*cronográf m. (vgr. hrono-gráphos). Scriitor de cronografiĭ, cronicar, analist. – Vechĭ hr- (după ngr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
cronográf1 (cronicar) (-no-graf) s. m., pl. cronográfiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cronográf2 (scriere, aparat) (-no-graf) s. n., pl. cronográfeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cronograf n. cronică veche împodobită cu povești; e o istorie a lumii începând cu Biblia, cu împărații romani și bizantini până la domnitorii Bulgarilor și Sârbilor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRONOGRÁF1, cronografe, s. n. Scriere cu caracter popular care reprezintă o sinteză a istoriei generale, alcătuită pe baza izvoarelor istorice combinate cu legende biblice și populare. Cronograful lui Moxa. [Var.: hronográf s. n.] – Din ngr. hronográfos.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CRONOGRÁF2, cronografe, s. n. Aparat automat de precizie, prevăzut cu un mecanism de ceasornic, care înregistrează începutul și sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare, folosit în fizică, în aviație, în sport etc. – Din fr. chronographe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)