CRONICÁ vb. intr. (rar) a scrie cronici (literare), a recenza. (< fr. chroniquer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRONICA, revistă politică, socială și culturală. Apare săptămînal, la Iași, din 1966.
Sursa: Dicționar enciclopedic
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în evul mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CRÓNICĂ s. f. 1. scriere în care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viața unui popor; letopiseț, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epocă, în sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revistă care comentează evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CRÓNICĂ s.f. 1. Scriere în care se expun cronologic evenimentele din viața unui popor; letopiseț, anale. 2. Articol de ziar, de revistă, care comentează evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronică literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. Comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. [Var. hronic s.n., hronică s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].
Sursa: Dicționar de neologisme
cronică s. f. sg. (tox.) canabis.Sursa: Dicționar de argou al limbii române crónică s. f., g.-d. art. crónicii; pl. cróniciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
cronică f. 1. narațiunea faptelor după ordinea timpului: cronicele Moldovei se mai numesc și letopisețe; 2. partea unui ziar unde se rapoartă principalele știri politice și literare: cronică politică, teatrală, muzicală; 3. fig. ceea ce se vorbește (mai ales de rău), sgomot ce circulă: cronică scandaloasă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CRÓNICĂ, cronici, s. f. 1. Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale; letopiseț, hronic. 2. Articol de ziar sau de revistă care comentează evenimente politice, sociale și culturale de actualitate. ♦ Scurtă comunicare oficială privind schimbări în componența guvernului, mișcări în corpul diplomatic etc. – Din lat. chronica, fr. chronique.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
cronica - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul cronic
cronică - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul cronic