CRONC interj. Cuvânt care imită sunetele scoase de corb, de cioară etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cronc interj. – Imită croncănitul corbului sau ciorii. Creație expresivă cf. cîrc, crau. – Der. cronc, s. m. (Maram., corb); croncan, s. m. (corb; vultur), cf. bg. krokon „corb”; croncăni, vb. (a scoate sunete caracteristice ciorii, corbului), cf. gr. ϰρώζω, ϰράζω, lat. crocare, crocitare, alb. krakaris; croncăneală (var. croncănit, croncănitură), s. f. (sunet caracteristic ciorii, corbului); croncănitor, adj. (care croncăne).Sursa: Dicționarul etimologic român
cronc, interj. care arată strigătu corbului. V. clonc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cronc, -i, s.m. – Corb (Corvus corax): „Cine strică dragosti dulci / Care-i carnea croncii’n huci” (Țiplea 1906: 432). – Formă onomatopeică.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
cronc interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CRONC interj. Cuvânt care imită sunetele scoase de corb, de cioară etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)