Am găsit 18 definiții pentru cuvantul/cuvintele croi:

CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese ce urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (făcându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

croí (croiésc, croít), vb.1. A tăia. – 2. A tranșa. – 3. (Înv.) A face o incizie. – 4. A tăia materialul după un model, a tăia materialul un croitor sau o croitoreasă. – 5. A confecționa, a face. – 6. A da o formă, a modela. – 7. A plănui, a proiecta. – 8. A medita, a reflecta. – 9. A inventa, a făuri. – 10. A face dungi, a brăzda cu lovituri de bici sau palme. – 11. A pedepsi, a lovi, a bate, a da pumni, a pălmui. – 12. A deschide drum. – 13. A fugi, a scăpa. -Mr. cruescu, cruire, megl. cruiés, cruiri. Sl. kroiti, krajati „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 312; Cihac, II, 84; Conev 60); cf. bg. krojă, sb. krojiti, slov. krajati.Der. croială, s. f. (tăietură a unei haine; plan, proiect; dispoziție; tipar, model; minciună, înșelăciune; lovitură, palmă); croi, s. n. (croială), din bg., sb. kroj; croitură, s. f. (croială, confecționare; bucată de material pentru un obiect de îmbrăcăminte); croitoare, s. f. (briceag de pantofar); croitor, s. m. (meseriaș care croiește și coase haine; înv., tăietor; insectă, Cerambys credo); croitoreasă, s. f. (meseriașă care croiește și coase haine); croitoriță, s. f. (Mold., Bucov., croitoreasă); croitori, vb. (a se ocupa cu croitoria); croitorie, s. f. (meseria croitorului); croitorit, s. n. (croitorie); croitoresc, adj. (de croitor); răscroi, vb. (a îndrepta prima croială a unei rochii; a decolta, a face decolteul unei rochii); răscroială, s. f. (acțiunea de a răscroi; decolteu).
Sursa: Dicționarul etimologic român

croĭ n., pl. urĭ (sîrb. bg. kroj, croĭală). Mold. Olt. Croĭală (se zice maĭ ales de cizmele făcute dintr´o singură bucată de pele [!]: cĭobote dintr´un croĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

croi1 s. n., pl. cróiuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

croì v. 1. a tăia haine după măsură; 2. a fasona, a proiecta: a croi legi, planuri; 3. fam. a născoci: croiește la minciuni; 4. fam. a bate: începu a-l croi; 5. a croi un drum, a-și face, a-și deschide o cale (aplanând greutățile); 6. fig. a plănui: cui îi se croiește rău, rău îi merge tot mereu PANN; 7. fam. a o lua la fugă: iepurii o croiră la fugă POP.; [Slav. KROITI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese ce urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om (făcându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

croí (croiésc, croít), vb.1. A tăia. – 2. A tranșa. – 3. (Înv.) A face o incizie. – 4. A tăia materialul după un model, a tăia materialul un croitor sau o croitoreasă. – 5. A confecționa, a face. – 6. A da o formă, a modela. – 7. A plănui, a proiecta. – 8. A medita, a reflecta. – 9. A inventa, a făuri. – 10. A face dungi, a brăzda cu lovituri de bici sau palme. – 11. A pedepsi, a lovi, a bate, a da pumni, a pălmui. – 12. A deschide drum. – 13. A fugi, a scăpa. -Mr. cruescu, cruire, megl. cruiés, cruiri. Sl. kroiti, krajati „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 312; Cihac, II, 84; Conev 60); cf. bg. krojă, sb. krojiti, slov. krajati.Der. croială, s. f. (tăietură a unei haine; plan, proiect; dispoziție; tipar, model; minciună, înșelăciune; lovitură, palmă); croi, s. n. (croială), din bg., sb. kroj; croitură, s. f. (croială, confecționare; bucată de material pentru un obiect de îmbrăcăminte); croitoare, s. f. (briceag de pantofar); croitor, s. m. (meseriaș care croiește și coase haine; înv., tăietor; insectă, Cerambys credo); croitoreasă, s. f. (meseriașă care croiește și coase haine); croitoriță, s. f. (Mold., Bucov., croitoreasă); croitori, vb. (a se ocupa cu croitoria); croitorie, s. f. (meseria croitorului); croitorit, s. n. (croitorie); croitoresc, adj. (de croitor); răscroi, vb. (a îndrepta prima croială a unei rochii; a decolta, a face decolteul unei rochii); răscroială, s. f. (acțiunea de a răscroi; decolteu).
Sursa: Dicționarul etimologic român

croĭ n., pl. urĭ (sîrb. bg. kroj, croĭală). Mold. Olt. Croĭală (se zice maĭ ales de cizmele făcute dintr´o singură bucată de pele [!]: cĭobote dintr´un croĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

croi1 s. n., pl. cróiuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

croí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. croiésc, imperf. 3 sg. croiá; conj. prez. 3 să croiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

croì v. 1. a tăia haine după măsură; 2. a fasona, a proiecta: a croi legi, planuri; 3. fam. a născoci: croiește la minciuni; 4. fam. a bate: începu a-l croi; 5. a croi un drum, a-și face, a-și deschide o cale (aplanând greutățile); 6. fig. a plănui: cui îi se croiește rău, rău îi merge tot mereu PANN; 7. fam. a o lua la fugă: iepurii o croiră la fugă POP.; [Slav. KROITI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRÓI1, croiuri, s. n. Croială (1). – Din croială (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CROÍ2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese care urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect. 2. Tranz. A plănui, a pune la cale o lucrare care are nevoie de indicații, de planuri etc.; a începe un lucru sau o lucrare. ♦ Fig. A ticlui o minciună. 3. Tranz. A desfunda, a deschide un drum, o șosea etc., înlăturând obstacolele. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A lovi, a bate un animal sau un om cu bățul, cu biciul (facându-i dungi sau vânătăi pe piele). 5. Intranz. Fig. (Fam.; în expr.) A o croi la fugă = a fugi în cea mai mare grabă (spre a scăpa de o primejdie). – Din sl. krojiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)