Am găsit 36 de definiții pentru cuvantul/cuvintele criminal:

CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CRIMINÁL, -Ă I. adj. care constituie o crimă, referitor la crimă. II. s. m. f. făptuitor al unei crime. (< fr. criminal, lat. criminalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CRIMINÁL, -Ă adj. Care constituie o crimă, de crimă. // s.m. și f. Făptuitor al unei crime. [< lat. criminalis, cf. fr. criminal].
Sursa: Dicționar de neologisme

criminal, -ă, criminali, -e adj. v. crimă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) criminál n., pl. urĭ și e (germ. kriminal-gefängniss, închisoare de criminalĭ). Gros, penitenciar. – Vulg. cremenar (infl. de cremene).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) criminál, -ă adj. (lat. criminalis; fr. -nel). Care a comis o crimă: om criminal. Care constitue o crimă: faptă criminală. Relativ la crimă: procedură criminală. Subst. Care a comis o crimă: a pedepsi un criminal. Adv. În mod criminal. V. scelerat și ucigaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

criminal a. 1. care a comis o crimă; 2. privitor, la crime: codice criminal; 3. condamnabil, nepermis: faptă criminală. ║ n. tribunal criminal: am să te duc în criminal AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CRIMINÁL, -Ă I. adj. care constituie o crimă, referitor la crimă. II. s. m. f. făptuitor al unei crime. (< fr. criminal, lat. criminalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CRIMINÁL, -Ă adj. Care constituie o crimă, de crimă. // s.m. și f. Făptuitor al unei crime. [< lat. criminalis, cf. fr. criminal].
Sursa: Dicționar de neologisme

criminal, -ă, criminali, -e adj. v. crimă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) criminál n., pl. urĭ și e (germ. kriminal-gefängniss, închisoare de criminalĭ). Gros, penitenciar. – Vulg. cremenar (infl. de cremene).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) criminál, -ă adj. (lat. criminalis; fr. -nel). Care a comis o crimă: om criminal. Care constitue o crimă: faptă criminală. Relativ la crimă: procedură criminală. Subst. Care a comis o crimă: a pedepsi un criminal. Adv. În mod criminal. V. scelerat și ucigaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

criminal a. 1. care a comis o crimă; 2. privitor, la crime: codice criminal; 3. condamnabil, nepermis: faptă criminală. ║ n. tribunal criminal: am să te duc în criminal AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CRIMINÁL, -Ă I. adj. care constituie o crimă, referitor la crimă. II. s. m. f. făptuitor al unei crime. (< fr. criminal, lat. criminalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CRIMINÁL, -Ă adj. Care constituie o crimă, de crimă. // s.m. și f. Făptuitor al unei crime. [< lat. criminalis, cf. fr. criminal].
Sursa: Dicționar de neologisme

criminal, -ă, criminali, -e adj. v. crimă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) criminál n., pl. urĭ și e (germ. kriminal-gefängniss, închisoare de criminalĭ). Gros, penitenciar. – Vulg. cremenar (infl. de cremene).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) criminál, -ă adj. (lat. criminalis; fr. -nel). Care a comis o crimă: om criminal. Care constitue o crimă: faptă criminală. Relativ la crimă: procedură criminală. Subst. Care a comis o crimă: a pedepsi un criminal. Adv. În mod criminal. V. scelerat și ucigaș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

criminál1 adj. m., (persoană) s. m., pl. crimináli; adj. f., s. f. criminálă, pl. criminále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

criminál2 (tribunal, închisoare) (înv.) s. n., pl. crimináluri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

criminal a. 1. care a comis o crimă; 2. privitor, la crime: codice criminal; 3. condamnabil, nepermis: faptă criminală. ║ n. tribunal criminal: am să te duc în criminal AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CRIMINÁL1, criminaluri, s. n. (Înv.) Judecătorie, tribunal care judecă crimele; p. ext. pușcărie, închisoare. – Din germ. Kriminal[gericht].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CRIMINÁL2, -Ă, criminali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care conține o intenție nelegiuită, care constituie o crimă, referitor la crimă; rău, dăunător. 2. S. m. și f. Persoană care a săvârșit o crimă; criminalist2. ◊ Criminal de război = persoană care, în timpul unui război, se face vinovată de crime împotriva legilor și uzanțelor războiului, precum și împotriva păcii internaționale și a umanității. – Din fr. criminel, lat. criminalis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)