CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CREPUSCULÁR, -Ă adj. 1. referitor la crepuscul. ◊ slab luminat, abia vizibil. ◊ (despre un curent poetic din literatura italiană de la începutul sec. XX) care manifesta predilecție pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativă și un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ după apusul Soarelui. (< fr. crépusculaire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CREPUSCULÁR, -Ă adj. Referitor la crepuscul, de crepuscul. [Cf. fr. crépusculaire, it. crepuscolare].
Sursa: Dicționar de neologisme
CREPUSCULÁR, -Ă (‹ fr.) adj., s. n. 1. Privitor la crepuscul; slab iluminat, abia vizibil. ◊ Poezie c. = poezie apărută în lirica italiană ca o reacție față de lirica lui D’Annunzio. Apropiată de simbolism, ea se caracterizează printr-o inspirație intimistă, prin transpunerea unor stări de visare și de resuscitare a trecutului cu ajutorul corespondențelor muzicale. Printre reprezentanții ei se numără G. Gozzano, A. Palazzeschi ș.a. 2. S. n. (La pl.) Organisme care zboară înainte de răsăritul sau după apusul Soarelui.Sursa: Dicționar enciclopedic *crepusculár, -ă adj. (d. crepuscul; fr. crépusculaire). De crepuscul: lumină crepusculară.
Sursa: Dicționaru limbii românești
crepusculár adj. m., pl. crepusculári; f. crepusculáră, pl. crepusculáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită crepuscular a. ce ține de crepuscul: lumină crepusculară.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care ține de crepuscul, privitor la crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)