CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CREDÚL, -Ă adj. (și s.) care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva; naiv. (< fr. crédule, lat. credulus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CREDÚL, -Ă adj. Care crede prea ușor, se încrede ușor în cineva sau ceva. [Cf. fr. crédule, lat. credulus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*crédul, -ă adj. (lat. crédulus). Lesne crezător, care crede lesne ceĭa de aude, încrezător. – Fals -úl (după fr. crédule).
Sursa: Dicționaru limbii românești
credúl adj. m., pl. credúli; f. credúlă, pl. credúleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită credul a. care crede lesne tot ce-i se spune.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CREDÚL, -Ă, creduli, -e, adj. Care crede prea ușor, fără a cerceta mai de aproape, care se încrede lesne în cineva sau în ceva. – Din fr. crédule, lat. credulus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)