Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele coteț:

COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



cotéț (cotéțe), s. f.1. Adăpost, cușcă pentru cîini, găini, porci sau porumbei. – 2. Colibă în general. – 3. Ostreț, juvalnic. – 4. Coș mare, gabion. – 5. Coș (de nuiele). – 6. (Arg.) Celulă, închisoare. – Megl. cuteț. Sl. kotĭcĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR), cf. bg. kotec, sb. kòtak, pol. kociec, ceh. kotec, ngr. ϰοτέτσι, alb. kotec. Este fundamental identic cu cocină, și dublet al lui cătreț sau cotreț, s. n. (Trans., poiată), din mag. ketrec.Der. coteneață, s. f. (cocină; poiată); cotecer, s. m. (paznic de dig; pescar cu juvelnic). Cf. cocină, cotruță.
Sursa: Dicționarul etimologic român

coteț, cotețe s. n. (peior.) garsonieră.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

cotéț n., pl. e (vsl. kotĭcĭ, d. germ. kote, colibă; sîrb. kòtac [și, probabil, și bg. kotéc], coteț; rus. kotéc, sac de plasă; ung. kotec, alb. kotéts, ngr. kotétsi. V. cocină). Cotineață. Cocină. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (juvelnic, horeț, mandră). – În Munt. est și -eață, f., pl. ețe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cotéț, -e, s.n. – Adăpost pentru porci sau păsările de curte. – Din sl. kotĭcĭ.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

cotéț s. n., pl. cotéțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coteț n. 1. adăpost de găini și porumbei; 2. cocină: cotețe pentru porci Cr.; 3. gard de papură sau trestie pentru a ținea peștele închis într’un eleșteu; 4. grătar de nuiele în care se bate porumb. [Slav. KOTĬȚĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

COTÉȚ, cotețe, s. n. 1. Adăpost pentru păsări, porci sau câini, făcut din scânduri sau din zid. ◊ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la coteț = a pune (pe cineva) la îngrășat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcană pentru prins pește în iazurile acoperite cu stuf, făcută din nuiele împletite cu papură și prevăzută cu o deschidere îngustă întoarsă înăuntru, astfel încât peștele, odată intrat în ea, să nu mai poată ieși. [Var.: coteáță s. f.] – Din sl. kotĭcĭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)