COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a costréi s.m. (reg.) 1. plantă tăioasă de lac, cu foaia lată; inspică, huler, sad. 2. mare plantă ierboasă cu flori purpurii; bălur, belengher. 3. iarbă-bărboasă. 4. mohor. 5. odos. 6. mei-păsăresc. 7. țăpoșică. 8. coada-vulpii.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
costréi (costréi), s. m. – 1. Sorg (Sorghum halepense). – 2. Nume, mai puțin comun, dat altor plante relativ asemănătoare: Panicum Crus Galli; Setaria glauca; Avena fatua; Lithospermum officinale; Nardus stricta; Alopecurus pratensis. Sl., dar lipsește etimonul exact. Este desigur vorba de un cuvînt identic bg., slov. kostrĕva „Alopecurus pratensis” (Cihac, II, 74; Conev 44; DAR), sb. kostrava „Festuca” etc.Sursa: Dicționarul etimologic român costréĭ m. ca plantă și n., pl. eĭe saŭ eĭurĭ, ca nutreț (vsl. kostrieva, d. kostĭ, os; rus. kostérĭ, neghină; rut. kosteréva, pol. kostrzewa). Mohor. Meĭ tătăresc. V. meĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
costréi s. m., pl. costréi, art. costréiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii). ◊ Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense). – Cf. bg. koštrjava.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)