Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele corespondență:

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CORESPONDÉNȚĂ s. f. I. 1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori. ◊ conținutul unei scrisori. 2. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie. 2. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă. 3. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. ♦ ă timpurilor = concordanța timpurilor. (< fr. correspondance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORESPONDÉNȚĂ s.f. I. 1. Schimb de scrisori (între două sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care și le-au scris două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; concordanță, armonie. 2. (Mat.) Relație care există între perechile formate din elemente aparținând la două mulțimi când acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = concordanța timpurilor. ♦ Paralelism între fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom. [Var. corespondință s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].
Sursa: Dicționar de neologisme

*corespondénță f., pl. e (d. corespondent; fr. correspondance). Schimb de scrisorĭ, comunicațiune, relațiunĭ: corespondența între doĭ oamenĭ, între state. Scrisorĭ și alte lucrurĭ scrise, trimese [!] orĭ primite pin [!] poștă: îmĭ citesc corespondența, acest scriitor a lăsat o însemnată corespondență. Conformitate, potriveală: perfecta corespondență a tuturor părților corpuluĭ, a gîndurilor noastre. – Maĭ vechĭ coreșpondénție și răspundénție; în Let. 2, 252 și 3, 257 respundénție (după pol. korespondencya).
Sursa: Dicționaru limbii românești

corespondénță s. f., g.-d. art. corespondénței; pl. corespondénțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corespondență f. 1. schimb regulat de scrisori și scrisorile înseși: citesc ^corespondența sa; 2. raport de afaceri comerciale; 3. conformitate de idei, de sentimente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau cu mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (înv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

corespondenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul corespondent

corespondentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul corespondent