Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele corelativ:

CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. corrélatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORELATÍV, -Ă adj. care se află în corelație. ♦ element ~ (și s. n.) = cuvânt (adverb, conjuncție etc.) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate; corelator; noțiuni ĕ = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. (< fr. corrélatif, lat. correlativus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme


CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif].
Sursa: Dicționar de neologisme

*corelatív, -ă adj. (mlat. correlativus). Care arată relațiunea reciprocă: tată și fiŭ îs terminĭ corelativĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

corelatív1 adj. m., pl. corelatívi; f. corelatívă, pl. corelatíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corelatív2 s. n., pl. corelatíve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corelativ a. care arată o relațiune între două lucruri, așa că unul presupune necesar pe celălalt: idei corelative.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORELATÍV, -Ă, corelativi, -e, adj. (Despre idei, factori etc.) Care este în relație reciprocă cu ceva, care indică un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii. Conjuncții corelative (și substantivat, f.) = conjuncții care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. (Gram.) Element corelativ (și substantivat, n.) = (cuvânt) care intră în corelație cu un alt cuvânt, care indică un raport de reciprocitate. – Din fr. corrélatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)