Am găsit 51 de definiții pentru cuvantul/cuvintele coral:

CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum) ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj. s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Organizație corală; cor (1). 2. S. n. (În biserica protestantă) Cântec religios pe mai multe voci. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cânteg liturgic. – Din fr. choral.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORÁL2, -Ă I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. II. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2). III. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec. (< fr. choral, it. corale)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORÁL1 s. m. animal celenterat cu schelet calcaros roșu sau alb, în colonii în mările calde; mărgean. (< germ. Koralle, lat. corallium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORÁL s.m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros, care trăiește în colonii în mările calde; scheletul acestui animal; mărgean. [Var. corai s.m. / < germ. Koralle, cf. lat. corallium].
Sursa: Dicționar de neologisme

CORÁL, -Ă adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale cărui motive, elemente, personaje etc. prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compoziție muzicală (religioasă) cu structură strofică pentru cor. [Cf. it. corale].
Sursa: Dicționar de neologisme

corál, -ă, s. f., pl. corale; s. n., pl. coraluri; adj. m., pl. corali, fem. corală, pl. corale
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

CORÁL1 (‹ germ., lat.) s. m. 1. Animal celenterat din mările tropicale, care trăiește în colonii sub formă de polip, al cărui schelet calcaros, roșu sau alb, formează, prin întrețesere, cu alți polipi, recifele coraliere (coraligene); mărgean (Corallium rubrum). 2. Materialul ce constituie polipii și care, după moartea animalului, este prelucrat special și utilizat la bijuterii. 3. Orice alt polip care, aidoma c. (1), formează recife (ex. madreporarii, octocoralierii).
Sursa: Dicționar enciclopedic

*coral m. ca animal și n., pl. urĭ ca marfă (lat. corallum, corallium și coralium, fr. corail, vfr. coral). Mărgean, un celenterat din al căruĭ suport calcaros arborescent, (roș, alb orĭ negru) de aspectu uneĭ petre, se fac gĭuvaĭerurĭ. (Se pescuĭește mult pe malurile Siciliiĭ). – Și coráliŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*corál, -ă adj. (fr. choral). Care formează un cor, care cîntă corurĭ, de cor: cîntece corale. S. n., pl. e saŭ și urĭ. Un fel de cîntec religios: un coral de Luther.
Sursa: Dicționaru limbii românești

corál1 (de cor) adj. m., pl. coráli; f. corálă, pl. corále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corál3 (cântec) s. n., pl. corále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coral a. care cântă în cor, care formează un cor: templu coral. ║ n. cântec religios la Protestanți: un coral de Luther.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

coral n. sau mărgean 1. specie de arbust ca piatra de vârtos, de obiceiu roșu, produs în mare de o aglomerațiune de polipi: coralul se pescuiește pe coastele Mediteranei, se lucrează și se poleiește în formă de obiecte de ornament; 2. roșu ca coralul: pe a lui buze de coral EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum) ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj. s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Organizație corală; cor (1). 2. S. n. (În biserica protestantă) Cântec religios pe mai multe voci. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cânteg liturgic. – Din fr. choral.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORÁL2, -Ă I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. II. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2). III. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec. (< fr. choral, it. corale)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORÁL1 s. m. animal celenterat cu schelet calcaros roșu sau alb, în colonii în mările calde; mărgean. (< germ. Koralle, lat. corallium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORÁL s.m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros, care trăiește în colonii în mările calde; scheletul acestui animal; mărgean. [Var. corai s.m. / < germ. Koralle, cf. lat. corallium].
Sursa: Dicționar de neologisme

CORÁL, -Ă adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale cărui motive, elemente, personaje etc. prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compoziție muzicală (religioasă) cu structură strofică pentru cor. [Cf. it. corale].
Sursa: Dicționar de neologisme

corál, -ă, s. f., pl. corale; s. n., pl. coraluri; adj. m., pl. corali, fem. corală, pl. corale
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

CORÁL1 (‹ germ., lat.) s. m. 1. Animal celenterat din mările tropicale, care trăiește în colonii sub formă de polip, al cărui schelet calcaros, roșu sau alb, formează, prin întrețesere, cu alți polipi, recifele coraliere (coraligene); mărgean (Corallium rubrum). 2. Materialul ce constituie polipii și care, după moartea animalului, este prelucrat special și utilizat la bijuterii. 3. Orice alt polip care, aidoma c. (1), formează recife (ex. madreporarii, octocoralierii).
Sursa: Dicționar enciclopedic

*coral m. ca animal și n., pl. urĭ ca marfă (lat. corallum, corallium și coralium, fr. corail, vfr. coral). Mărgean, un celenterat din al căruĭ suport calcaros arborescent, (roș, alb orĭ negru) de aspectu uneĭ petre, se fac gĭuvaĭerurĭ. (Se pescuĭește mult pe malurile Siciliiĭ). – Și coráliŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*corál, -ă adj. (fr. choral). Care formează un cor, care cîntă corurĭ, de cor: cîntece corale. S. n., pl. e saŭ și urĭ. Un fel de cîntec religios: un coral de Luther.
Sursa: Dicționaru limbii românești

corál1 (de cor) adj. m., pl. coráli; f. corálă, pl. corále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corál3 (cântec) s. n., pl. corále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coral a. care cântă în cor, care formează un cor: templu coral. ║ n. cântec religios la Protestanți: un coral de Luther.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

coral n. sau mărgean 1. specie de arbust ca piatra de vârtos, de obiceiu roșu, produs în mare de o aglomerațiune de polipi: coralul se pescuiește pe coastele Mediteranei, se lucrează și se poleiește în formă de obiecte de ornament; 2. roșu ca coralul: pe a lui buze de coral EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum) ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj. s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Organizație corală; cor (1). 2. S. n. (În biserica protestantă) Cântec religios pe mai multe voci. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cânteg liturgic. – Din fr. choral.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CORÁL2, -Ă I. adj. 1. de, pentru cor. 2. care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (despre compuneri literare) ale căror motive, elemente, personaje prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. II. s. f. formație corală amplă; cor (I, 2). III. s. n. cântec religios (liturgic) pe mai multe voci. ◊ compoziție pentru orgă pe tema unui asemenea cântec. (< fr. choral, it. corale)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORÁL1 s. m. animal celenterat cu schelet calcaros roșu sau alb, în colonii în mările calde; mărgean. (< germ. Koralle, lat. corallium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CORÁL s.m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros, care trăiește în colonii în mările calde; scheletul acestui animal; mărgean. [Var. corai s.m. / < germ. Koralle, cf. lat. corallium].
Sursa: Dicționar de neologisme

CORÁL, -Ă adj. 1. Referitor la cor; de cor. 2. Care cuprinde un ansamblu; unanim, de acord. 3. (Lit.; despre compuneri literare; op. individual, singular) Ale cărui motive, elemente, personaje etc. prezintă armonie, acordându-se ca vocile unui cor. // s.n., s.f. (Muz.) Compoziție muzicală (religioasă) cu structură strofică pentru cor. [Cf. it. corale].
Sursa: Dicționar de neologisme

corál, -ă, s. f., pl. corale; s. n., pl. coraluri; adj. m., pl. corali, fem. corală, pl. corale
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine

CORÁL1 (‹ germ., lat.) s. m. 1. Animal celenterat din mările tropicale, care trăiește în colonii sub formă de polip, al cărui schelet calcaros, roșu sau alb, formează, prin întrețesere, cu alți polipi, recifele coraliere (coraligene); mărgean (Corallium rubrum). 2. Materialul ce constituie polipii și care, după moartea animalului, este prelucrat special și utilizat la bijuterii. 3. Orice alt polip care, aidoma c. (1), formează recife (ex. madreporarii, octocoralierii).
Sursa: Dicționar enciclopedic

*coral m. ca animal și n., pl. urĭ ca marfă (lat. corallum, corallium și coralium, fr. corail, vfr. coral). Mărgean, un celenterat din al căruĭ suport calcaros arborescent, (roș, alb orĭ negru) de aspectu uneĭ petre, se fac gĭuvaĭerurĭ. (Se pescuĭește mult pe malurile Siciliiĭ). – Și coráliŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*corál, -ă adj. (fr. choral). Care formează un cor, care cîntă corurĭ, de cor: cîntece corale. S. n., pl. e saŭ și urĭ. Un fel de cîntec religios: un coral de Luther.
Sursa: Dicționaru limbii românești

corál1 (de cor) adj. m., pl. coráli; f. corálă, pl. corále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corál2 (animal, piatră semiprețioasă) s. m., pl. coráli
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

corál3 (cântec) s. n., pl. corále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

coral a. care cântă în cor, care formează un cor: templu coral. ║ n. cântec religios la Protestanți: un coral de Luther.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

coral n. sau mărgean 1. specie de arbust ca piatra de vârtos, de obiceiu roșu, produs în mare de o aglomerațiune de polipi: coralul se pescuiește pe coastele Mediteranei, se lucrează și se poleiește în formă de obiecte de ornament; 2. roșu ca coralul: pe a lui buze de coral EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CORÁL1, corali, s. m. Animal din încrengătura celenteratelor, cu schelet calcaros roșu sau alb; mărgean (Corallium rubrum). ♦ Bijuterie confecționată din scheletul acestui animal. – Din germ. Koralle, lat. corallus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CORÁL2, -Ă, corali, -e, adj., s. n. 1. Adj. De cor (1), pentru cor. ♦ (Substantivat, f.) Formație corală; cor (1). 2. S. n. Cântec religios liturgic pe mai multe voci, cântat inițial în cor1 de credincioșii cultului protestant. ♦ Compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic. – Din fr. choral.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)