Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele copie:

CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie despre care un organ de stat competent atestă că este conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CÓPIE s. f. 1. reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă etc.; (peior.) înscris care reproduce întocmai un alt înscris ce constată un act juridic. 3. ~ standard = film care conține pe aceeași peliculă imaginea cât și coloana sonoră, pentru proiecție. (< fr. copie, lat. copia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CÓPIE s.f. 1. Reproducere exactă a unei opere de artă, a unui text etc. 2. (Peior.) Imitație servilă, lipsită de valoare. [Gen. -iei. / < lat.med. copia, cf. rus. kopija, fr. copie, germ. Kopie].
Sursa: Dicționar de neologisme

cópie1, cópii, s.f. (reg., înv.) 1. mulțime, grămadă, abundență. 2. cârd, turmă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

cópie2, cópii, s.f. (înv.) 1. cuțit cu două tăișuri folosit în biserică la tăiatul prescurii.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

cópie (cópii), s. f. – Cuțit cu dublu tăiș, folosit la slujba religioasă. Sl. kopije (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din gr. ϰοπίς.
Sursa: Dicționarul etimologic român

copíe (-íi), s. f.1. Abundență, belșug. – 2. Duplicat. Lat. copia (sec. XVIII), intrat și prin filiera rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201), cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvănean. – Der. copia, vb. din fr. copier; copiator, adj. (care copiază); copier, s. n. (registru de copii), din germ. Kopier(buch); copist, s. m., din fr. copiste; copios, adj., din lat. copiosus (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) cópie f. (vsl. kopiĭe, suliță, din răd. luĭ kopati, a tăĭa, a săpa. V. copcă 2, scopesc). Un fel de cuțit cu doŭă tăișurĭ cu care preutu [!] scoate agnețu din prescură și care simbolizează sulița cu care a fost împuns Hristos.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*2) cópie f. (lat. cópia, abundanță [!], d. co-, împreună, și ops, opis, bogăție; fr. copie; rus. kópiĭa (V. opulent). Reproducerea uneĭ scrierĭ, uneĭ lucrărĭ de artă ș. a. Imitațiune: copia seamănă cu originalu. Manuscript saŭ tipăritură după care lucrează culegătoru tipograf. Copie după (fals de pe) natură, descrierea saŭ pictarea ființelor saŭ lucrurilor din natură. V. suret.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cópie (-pi-e) s. f., art. cópia (-pi-a), g.-d. art. cópiei; pl. cópii, art. cópiile (-pi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

còpie f. 1. scrisoare făcută după alta; 2. reproducere exactă a unei opere de artă: copie de pe natură, descrierea unor tipuri cu tendență satirică; 3. text manuscris după care compun tipografii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

còpie f. cuțit de tăiat sf. agneț. [Slav. COPIĬA, suliță].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CÓPIE, copii, s. f. 1. Reproducere exactă a unui text, a unei opere de artă, a unei imagini fotografice etc. 2. (Peior.) Imitație servilă și fără valoare, făcută uneori prin mijloace nepermise. 3. Înscris care reproduce întocmai cuprinsul unui alt înscris constatator al unui act juridic. ◊ Copie legalizată = copie pe care un organ de stat competent o atestă ca fiind conformă cu originalul. – Din fr. copie, lat. copia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

copie - Verb, Indicativ, perfect simplu, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul copia