CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Rar) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
CONVOCAȚIÚNE s. f. convocare. (< fr. convocation, lat. convocatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CONVOCAȚIÚNE s.f. Convocare. [Cf. lat. convocatio, fr. convocation].
Sursa: Dicționar de neologisme
*convocațiúne f. (lat. convocátio, -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a convoca. Hîrtie care conține o convocare: a primi o convocațiune. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești
convocațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. convocațiúnii; pl. convocațiúniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Înv.) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 