Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele consistență:

CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



CONSISTÉNȚĂ s. f. 1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate. ◊ rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărâmare. ◊ (fig.) soliditate, tărie; fermitate. 2. (mat.) coerență (2). 3. (log.) însușire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. (< fr. consistance, it. consistenza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

CONSISTÉNȚĂ s.f. 1. Stare a unui corp (mai ales a unui lichid) care are un anumit grad de densitate, de soliditate. ♦ Rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărâmare; soliditate, tărie. 2. Calitate a unui sistem axiomatic de a nu conține o formulă oarecare în același timp cu negația ei. [Cf. it. consistenza, fr. consistance].
Sursa: Dicționar de neologisme

consisténță s.f. 1 Stare a unui corp (lichid) care are un anumit grad de densitate, de tărie, de soliditate. ◊ Fig. Umbră fără consistență. ♦ Rezistență relativă a unui corp la deformare, la sfărâmare. ♦ Fig. Fundament, soliditate, tărie; fermitate. Inițiativă de o certă consistență. 2 (mat.) Coerență (4). 3 (log.) Însușire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu. 4 (silv.) Raport dintre desimea perfectă a arborelui și cea reală. 5 (econ.) Proprietate dezirabilă a estimatorilor econometrici. • pl. -e și (înv.) consistanță s.f./ <fr. consistance, it. consistenza. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

*consisténță f., pl. e (nlat. consistentia, fr. consistance. V. subsistență). Soliditate, rezistență: consistența ceriĭ e mică. Fig. Stabilitate, fixitate: spirit fără consistență.
Sursa: Dicționaru limbii românești

consisténță s. f., g.-d. art. consisténței; pl. consisténțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

consistență f. 1. starea unui lichid ce capătă un grad oarecare de soliditate; 2. rezistență ce oferă un corp: ceara are puțină consistență; 3. fig. stabilitate, tărie de caracter: e un om fără consistență.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CONSISTÉNȚĂ, consistențe, s. f. Grad de densitate, de tărie, de soliditate a unui corp, a unei materii etc.; rezistența opusă de un corp sau de un material la deformare sau la sfărâmare. ♦ Tărie, soliditate, fermitate. – Din fr. consistance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

consistenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul consistent

consistentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul consistent