*confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești
confirmați(un)e f. 1. fapta de a confirma; 2. în retorică: partea discursului în care se aduc dovezi pentru cele susținute înainte; 3. una din cele șapte taine ale Bisericii catolice, menită a împărtăși credincioșilor harurile Sf. Spirit.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a